BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o apreciere de 0,22%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, câştiga 0,20%. Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o scădere de 0,23%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era pe plus cu 0,54%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a deschis în creştere cu 0,17%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în urcare cu 0,12%.
Cele mai mari creșteri
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Uztel (+3,76%), Patria Bank (+1,44%) şi Turbomecanica (+1,39%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile MedLife (-1,93%), Teraplast (-1,32%) şi Alumil Rom Industry (-1,12%).