Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere, în condiţiile în care investitorii estimează că Rezerva Federală va fi nevoită să majoreze rapid dobânzile după ce randamentul la obligaţiunile de stat pe 10 ani a atins cea mai ridicată valoare din ultimii patru ani.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,78%, ajungând la valoarea de 25.322,54 puncte, în scădere cu 198,42 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,65%, ajungând la valoarea de 2.743,97 puncte, în scădere cu 18,16 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,67%, ajungând la valoarea de 7.192,15 puncte, în scădere cu 48,80 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de luni în scădere cu 1,07%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.364,04 puncte, în scădere cu 79,39 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,77%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.687,06 puncte, în scădere cu 98,10 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,87%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.318,18 puncte, în scădere cu 46,80 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 248,71 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 247,76 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 309,92 forinţi, în creştere faţă de 309,38 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 66,82 forinţi, în creştere faţă de 66,49 forinţi, luni. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 2,55%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 22.682,08 puncte, în scădere cu 592,45 puncte, comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,33%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.491,75 puncte, în scădere cu 33,64 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,73%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.487,50 puncte, în creştere cu 25,42 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,09%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 32.245,21 puncte, în scădere cu 356,56 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,33%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.482,93 puncte, în scădere cu 46,89 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

AGERPRES