Bursa de pe Wall Street a deschis miercuri în scădere, investitorii fiind îngrijoraţi că demisia consilierului economic de la Casa Albă, Gary Cohn, îl va încuraja preşedintele Donald Trump să demareze un război comercial.
Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,94%, ajungând la valoarea de 24.650,76 puncte, în scădere cu 233,36 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,87%, ajungând la valoarea de 2.704,47 puncte, în scădere cu 23,65 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,81%, ajungând la valoarea de 7.312,27 puncte, în scădere cu 59,74 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,48%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.1112,11 puncte, în scădere cu 34,64 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,42%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.233,32 puncte, în scădere cu 51,38 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,37%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.150,91 puncte, în scădere cu 19,32 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de joi este de 251,77 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 254,23 forinţi miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 312,80 forinţi, în scădere faţă de 313,85 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 67,12 forinţi, în scădere faţă de 67,36 forinţi, miercuri.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,77%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 21.252,72 puncte, în scădere cu 165,04 puncte, comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 0,40%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.401,82 puncte, în scădere cu 9,59 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,55%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.271,79 puncte, în scădere cu 17,85 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 1,03%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 30.196,92 puncte, în scădere cu 313,81 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 1,18%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.450,69 puncte, în scădere cu 41,23 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
AGERPRES