S-au făcut angajări pe loc. Un număr impresionant de persoane și-au găsit un loc de muncă în urma participării la la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Câți oameni au primit joburi și care au fost posturile oferite?
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a făcut astăzi un anunț despre perspectiva la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Instituția a precizat că peste 33.500 de persoane au participat iar 629 dintre acestea au fost angajate pe loc.
La Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), s-au oferit aproape 39.000 de locuri de muncă. Joburile au fost puse la dispoziție de către cei 2.270 de angajatori prezenți la nivel național.
Ministrul Muncii crede că numărul celor angajați va crește
Din cei 33.784 de participanți, 11.098 au fost selectați pentru încadrare. Este vorba de inclusiv 28 de tineri cu risc de marginalizare socială. Un număr de 629 de români au fost angajați pe loc.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat că evenimentele care facilitează întâlnirea directă între angajatori și forța de muncă sunt deosebit de utile. Ea a exprimat bucuria pentru interesul manifestat de ambele părți.
Acesta a evidențiat și rezultatele obținute în urma burselor de locuri de muncă. Simona Bucura-Oprescu este încrezătoare că numărul persoanelor care vor obține un loc de muncă va crește semnificativ.
„Astfel de evenimente, care facilitează întâlnirea directă a angajatorilor cu forța de muncă, sunt extrem de utile și mă bucură interesul manifestat de ambele părți, precum și rezultatele obținute.
Sunt convinsă că numărul celor care vor obține un loc de muncă, pe lângă cei 629 de oameni angajați astăzi în cadrul bursei, va crește considerabil”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, conform unui anunț postat pe Facebook.
Domeniile oferite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă unde s-au făcut angajări
Principalele ramuri de activitate în care au fost încadrate pe loc cele 629 de persoane sunt diverse. Acestea includ:
- construcții de clădiri (139 persoane),
- tăbăcirea și finisarea pieilor (74 persoane),
- comerțul cu amănuntul (cu excepția autovehiculelor și motocicletelor – 61 persoane),
- fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (55 persoane),
- restaurante și alte servicii de alimentație (51 persoane),
- industria alimentară (33 persoane),
- activități de investigații și protecție (25 persoane).
Ce posturi au ales cei cu studii superioare
În ceea ce privește persoanele cu studii superioare, principalele meserii în care au fost angajate pe loc includ posturi de:
- inginer,
- director în societate comercială,
- economist,
- administrator în societate comercială.
Eveniment esențial pentru susținerea angajatorilor în eforturile lor de recrutare a forței de muncă
Președintele ANOFM, Florin Cotoșman, a subliniat importanța reprezentată de Bursa Locurilor Generale de Muncă. El a explicat că acesta este un eveniment esențial pentru susținerea angajatorilor în eforturile lor de recrutare a forței de muncă necesare pentru dezvoltarea economică.
Șeful ANOFM a accentuat necesitatea continuării sprijinului pentru mediul economic, astfel încât acesta să rămână performant și competitiv.
“Bursa Locurilor de Muncă este un eveniment esențial pentru susținerea angajatorilor în demersurile lor de identificare a forței de muncă necesare dezvoltării economice.
Este necesar să continuăm să sprijinim mediul economic pentru ca acesta să rămână performant și competitiv”, a declarat președintele ANOFM, Florin Cotoșman, prezent la evenimentul organizat de AJOFM Argeș.
Trebuie subliniat că din cei 33.784 de participanți la Bursa Locurilor de Muncă, 412 au fost tineri cu risc de marginalizare socială. Un număr de alte 65 persoane au provenit din Ucraina, adică sunt refugiați.
Evaluarea finală a rezultatelor de la Bursa Generală a Locurilor de Muncă va fi efectuată după o lună de la desfășurarea evenimentului.