Bursa a scăzut marţi cu 0,85%, contrar tendinţei uşor ascendente a marilor burse europene, însă într-o piaţă în care interesul redus al investitorilor a dus lichiditatea la nivelul minim al ultimelor 2 săptămâni.

Piaţa s-a înscris pe o linie descendentă chiar din primele minute ale şedinţei, când preţurile au scăzut în medie cu 0,45%, precizează Mediafax. Corecţiile au fost determinate de faptul că Bursa a fost închisă luni, pentru a doua zi a sărbătorii Rusaliilor, în timp ce pieţele externe, care au funcţionat după programul obişnuit, au coborât uşor, cu până la 1,48%.

La finalul şedinţei de marţi a pieţei de la Bucureşti, marile burse europene erau în creştere cu 0,1% – 0,43%, tendinţa fiind consemnată şi de majoritatea pieţelor emergente din Europa Centrală şi de Est, care avansau cu până la 2,1%. Bursele din Croaţia şi Slovenia erau singurele pieţe din regiune care coborau, cu 3,23%, respectiv 0,94%.

Lichiditate de 3,1 mil. euro

Lichiditatea pieţei locale a fost limitată la 13,1 milioane lei (3,1 milioane euro), valoare cu 37% mai mică faţă de şedinţa de vineri, de 18 milioane lei (4,2 milioane euro). Un rulaj mai redus decât cel de marţi a fost înregistrat la 25 mai, când valoarea cumulată a tranzacţiilor a fost de 10,2 milioane lei (2,4 milioane euro).

Ultimele tranzacţii cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la preţuri în medie cu 0,85% mai reduse faţă de referinţă, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,51% sub nivelul de vineri.

Investitorii au plasat mai multe ordine de vânzare decât de cumpărare cu precădere pentru acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), cotaţiile coborând în medie cu 2,06%.

În aceste condiţii, indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă traiectoria primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a scăzut cu 1,28%.

SURSA: Mediafax