Privit din punct de vedere strict economic, cel mai important eveniment bursier din 1999 a fost cotarea celor cinci societati de investitii financiare. Tranzactionarea actiunilor emise de SIF-uri a reprezentat o crestere cu peste 250% a valorii totale a tranzactiilor in ultimul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similara din anul precedent. Brokerii sustin ca admiterea SIF-urilor la cota bursei a reanimat activitatea societatilor de valori mobiliare, care intrasera intr-o perioada de restructurare a activitatii, ca urmare a concentrarii actionariatului la o mare parte din societatile cotate.
In ceea ce priveste organizarea si administrarea Bursei de Valori, pe parcursul acestui an au avut loc mai multe modificari menite sa creasca siguranta sistemului de tranzactionare si sa curete piata de titlurile unor companii care nu mai indeplinesc minimul de conditii pentru a fi cotate. Astfel, o prima masura adoptata de Comitetul BVB a fost aceea de a infiinta o piata secundara a actiunilor necotate, in care au fost incluse companiile cu probleme financiare majore. Brokerii au sustinut aceasta initiativa, pentru a-si proteja propriii clienti, de investitii sau speculatii paguboase. In prima faza, pe aceasta piata au fost tranzactionate actiunile emise de cinci companii, dar numarul acestora a cresut, pana la sfarsitul anului, la sapte. Ultima companie intrata pe aceasta piata a fost Banca Agricola.
La inceputul lunii octombrie, a inceput tranzactionarea primului lot de zece companii prin sistemul electronic, Horizon TM. Pana la sfarsitul anului, toate companiile cotate pe piata bursiera au fost transferate pe noul sistem de tranzactionare, inclusiv categoria in care sunt tranzactionate cele cinci SIF-uri.
Ultimele trei luni din acest an au marcat inceputul unui proces de deparazitare a Bursei de Valori prin retragerea de la cota a unor societati care nu mai indeplinesc conditiile minime de lichiditate, capitalizare si performanta economica. Astfel, un prim lot de cinci companii a fost transferat pe piata extrabursiera, urmand ca in primele luni ale anului viitor alte opt-zece companii sa fie retrase de la cota Bursei.
ALRO si Dacia
au fost cap de afis
Ca si in anii precedenti, societatile ALRO Slatina si Automobile Dacia au dominat topurile tranzactiilor bursiere din acest an. Pana in 15 decembrie, valoarea totala a tranzactiilor realizate cu actiuni ALRO era de peste 152 de miliarde de lei, iar pentru titlurile Dacia, valoarea totala a depasit 106 miliarde lei. Daca in privinta fuziunii dintre ALRO si Alprom, decizia a fost amanata si lasata in seama bancii de investitii care va privatiza compania, pentru Automobile Dacia a fost realizata cea mai importanta privatizare din cele incheiate de FPS in 1999. Cumpararea pachetului majoritar de actiuni Dacia de catre grupul francez Renault nu a avut ca efect o crestere spectaculoasa a pretului actiunilor Dacia, dar confera acestor titluri o mai mare stabilitate a pretului pe piata bursiera.
Cele doua companii ocupa locurile unu si trei in privinta capitalizarii bursiere, pe locul doi fiind clasata Banca Turco-Romana. BTR a fost admisa la cota bursei in aceasta vara, actiunile bancii fiind tranzactionate la prima categorie a bursei. Desi dispune de un nivel ridicat al capitalizarii bursiere, Banca Turco-Romana ocupa numai locul 19, din punctul de vedere al valorii totale a tranzactiilor, deoarece pe piata bursiera sunt puse in circulatie mai putin de 10 % din totalul actiunilor emise de banca.
Bursa incheie un an bogat in schimbari
23 decembrie 1999, 12:00
Ultima modificare în 23 decembrie 1999, 14:00
Privit din punct de vedere strict economic, cel mai important eveniment bursier din 1999 a fost cotarea celor cinci societati de investitii financiare. Tranzactionarea actiunilor emise de SIF-uri a reprezentat o crestere cu peste 250% a valorii totale a tranzactiilor in ultimul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similara din anul precedent. Brokerii sustin ca admiterea SIF-urilor la cota bursei a reanimat activitatea societatilor de valori mobiliare, care intrasera intr-o perioada de
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Agras a cazut in plasa intinsa de Omniasig
- Bancherii sunt zmei cu persoanele fizice
- Banca Dacia Felix vrea din nou in lumea buna
- Paul Grigoriu: „Nu sunt megafonul unui partid politic”
- Doua fonduri off shore controleaza Rompetrol
- Cea mai grea proba pentru doctoranzi e gasirea maestrului
- Esentialul saptamani
- Bazar
- Locatarii imobilelor avariate nu se inghesuie la banii MLPAT
- Piata de Gros este un cavou pentru 23 de milioane dolari