Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, a "pierdut" 0,64% din valoare şi a ajuns la 8.436,41 puncte.
Valoarea totală a schimburilor realizate a coborât la 61,98 milioane de lei (13,28 milioane de euro), de la 89,63 milioane de lei (19,21 milioane de euro), luni.
Pe piaţa Regular, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile SIF Oltenia (13,84 milioane de lei), Fondul Proprietatea (11,44 milioane de lei) şi Banca Transilvania (5,54 milioane de lei).
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,62%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,52%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o apreciere de 0,72%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere 0,36%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,05%.
Cele mai severe deprecieri au fost consemnate de acţiunile Amonil, care au pierdut 8,33% din valoare, ale Conted – minus 7,41% şi ale Farmaceutica Remedia – minus 4,76%.
Pe de altă parte, cele mai mari creşteri erau la Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră, de 10,1%, VES, de 8,77%, şi Prefab, de 4,76%.
AGERPRES