Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis mixt şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a atins aproximativ 75,81 milioane de lei (circa 16,89 milioane de euro).
Schimburile cu acţiuni au totalizat 74,44 milioane lei (16,59 milioane euro), iar cele cu certificate – 1,35 milioane de lei (300.798 euro).
Cele mai semnificative tranzacţii au fost realizate cu acţiunile Fondul Proprietatea (36,72 milioane lei), Banca Transilvania (7,62 milioane de lei) şi Romgaz (2,24 milioane de lei).
Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o apreciere de 0,16%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,17%, indicele BET-FI al SIF-urilor a scăzut cu 0,15%, iar BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o depreciere de 0,19%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,10%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,09%.
AGERPRES