Primii muguri ai revenirii bursei pakistaneze din Karachi au venit ieri, cand indicele KSE-100 a urcat cu un incurajator 1,36%. Ceilalti doi indici de la Karachi au avut procente de crestere apropiate, respectiv de 1,34% pentru KSE-30 si 1,13 pentru Karachi „All share”.
Potrivit presei financiare din Islamabad si Karachi, totul s-a datorat unor cumparari masive efectuate in a doua parte a sedintei, puse pe seama intoarcerii investitorilor straini. De altlfel, s-a inregistrat si un prospect de subcriptie de la Arif Habib Investment Management Ltd. cu 7,5 milioane actiuni cu o valoare de 125 rupii pakistaneze (PKR) bucata, aproximativ 1,11 euro. Iar oferta a starnit apetitul investitorilor. In fine, un al treilea motiv a fost cumpararile facute de investitori locali la companiile din domeniul petrolier (PSO si Shell Pakistan).
Companii care au performat ieri au fost si din domeniul financiar (NIB Bank, NBP, UBL, Bank Al Falah si MCB), ciment (Khan CEment si Lucky Cement). Pe ultimele locuri s-au situat Unilever si Jahangir Siddiqui Co.
Analistul local Ahsan Mehanti de la Shehzad Chamdia Securities, citat de Business Recorder crede ca cresterea s-a datorat fondurilor de investitii care au cumparat masiv. Hasnain Asghar Ali de la Aziz Fidahusein Securities spune ca „economia merge din rau in mai rau si este momentul ca problemelor economice sa li se dea prioritate”.
De altfel, toti factorii de decizie din economia pakistaneza si-au exprimat sprijinul si increderea in revenirea bursei. Ieri, sediul bursei a fost vizitat de Shamshad Akhtar, guvernatorul Bancii de Stat a Pakistan, care s-a intalnit cu conducerea bursei, bancheri, reprezentanti ai companiilor de brokeraj, ai fondurilor locale de investii. Astazi, la ora locala 14:30 (11:30, ora Romaniei), va avea loc vizita lui Syed Naveed Qamar, ministru federal al Finantelor, Veniturilor, Afacerilor Economice, Statisticii si al Privatizarii. Seful ministerului cu nume atat de lung va tine un discurs dupa inchidere, in sala Auditorium (pentru cine mai poate prinde la timp avion spre Karachi si ar vrea sa nu rateze discursul).
Cifrele arata ca ieri a fost a doua zi de crestere, dupa timidul plus de vineri. O crestere nu s-a mai inregistrat la Karachi din 26 iunie.
Surse: Karachi Stock Exchange, The Financial Daily (Pakistan), Pakistan Observer, Business Recorder (Pakistan)