Bursa a decis majorarea limitei de variaţie pentru cele mai lichide 16 titluri listate, cotaţia acestora putând urca sau coborî cu până la 40% faţă de preţul de referinţă. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a reuşit să îşi stopeze scăderea de la sfârşitul lunii august, cel puţin pe parcursul unei şedinţe, cea de joia trecută. Cu tot cu deprecierea cotaţiilor din ultimele două săptămâni, indicii bursei rămân pe plus faţă de începutul anului, cu semnale pozitive pen
Bursa a decis majorarea limitei de variaţie pentru cele mai lichide 16 titluri listate, cotaţia acestora putând urca sau coborî cu până la 40% faţă de preţul de referinţă.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a reuşit să îşi stopeze scăderea de la sfârşitul lunii august, cel puţin pe parcursul unei şedinţe, cea de joia trecută. Cu tot cu deprecierea cotaţiilor din ultimele două săptămâni, indicii bursei rămân pe plus faţă de începutul anului, cu semnale pozitive pentru evoluţia de pe parcursul întregului an. Odată cu sosirea toamnei, ştirile referitoare la bursă încep să se accelereze. Perioada septembrie-decembrie a fost, în ultimii ani, propice pentru noi listări sau modificări ale reglementărilor bursiere. Nici anul acesta nu face excepţie, în ciuda lichidităţii reduse comparativ cu anii trecuţi. De asemenea, odată cu îmbunătăţirea sentimentelor pe pieţele internaţionale, şi interesul investitorilor locali pentru titlurile listate a crescut.
Una dintre cele mai importante măsuri ce urmează a fi luate pe piaţa autohtonă este cea a majorării limitei de variaţie pentru cele mai lichide acţiuni. Chiar dacă extinderea limitei de variaţie zilnică de la plus/minus 15% la 40% nu va duce la creşterea valorii tranzacţionate, semnalul pe care îl primesc investitorii este important. Dispariţia limitării, restricţie impusă de regulă pe pieţele emergente, uşor de manipulat de către investitorii cu sume mari disponibile, ar trebui să fie o dovadă a maturizării pieţei. Mai ales dacă va fi completată de o supraveghere din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care să elimine tocmai suspiciunile legate de anumite tranzacţii.
Lista va fi modificată semestrial
Primul efect al extinderii limitei va fi că piaţa nu se mai suspendă în momentul în care indicele BET scade cu 15%. „Criteriile de selecţie ale acţiunilor cu limita de variaţie extinsă sunt cele aplicabile titlurilor încluse în indicii BET şi BET-FI, adică lichiditatea şi alte aspecte relevante“, spune Anca Dumitru, director general BVB. Lista instrumentelor financiare cu variaţie extinsă va fi actualizată semestrial, fiind luată în considerarea şi admiterea sau retragerea acţiunilor din categoria inter-naţională. Conform monitorizării efectuate de bursă în ultimele trei luni, limita de 15% a fost atinsă o singură dată de o acţiune, a cărei cotaţie a crescut.
În altă ordine de idei, acţionarii Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services mai au de aşteptat, până în octombrie, oferta publică de preluare a acţiunilor pe care KazMunaiGaz nu le deţine încă. CNVM a amânat până pe 9 octombrie data-limită de prezentare a ofertei şi a cerut rapoarte de evaluare independente pentru cele două companii. Astfel, preţul din ofertă va fi stabilit luându-se în calcul cotaţia medie ponderată a titlurilor, dar şi evoluţia activului net din perioada noiembrie 2007 – iunie 2009. Totodată, evaluatorul ar putea lua în calcul şi preţul de vânzare al Rompetrol către KazMunaiGaz.
Criteriile de selecţie ale acţiunilor cu limita de variaţie extinsă până la 40% sunt cele aplicabile titlurilor incluse în indicii BET şi BET-Fi.
Anca Dumitru, director general BVB