Infuzia de capital nu este insa un motiv de bucurie pentru brokeri si pentru speculanti. Aproximativ 90% din capitalul nou intrat a fost utilizat in Ofertele Publice de Preluare pe care actionarii cu detineri de peste 90% din actiuni au fost obligati sa le lanseze. Cu alte cuvinte, in luna august sau cel mai tarziu in septembrie, vom putea cuantifica efectul acestei infuzii, efect ce se va manifesta prin delistarea unui numar insemnat de companii (11 companii pentru care s-au derulat OPP in luni
Infuzia de capital nu este insa un motiv de bucurie pentru brokeri si pentru speculanti. Aproximativ 90% din capitalul nou intrat a fost utilizat in Ofertele Publice de Preluare pe care actionarii cu detineri de peste 90% din actiuni au fost obligati sa le lanseze. Cu alte cuvinte, in luna august sau cel mai tarziu in septembrie, vom putea cuantifica efectul acestei infuzii, efect ce se va manifesta prin delistarea unui numar insemnat de companii (11 companii pentru care s-au derulat OPP in lunile iunie-iulie). In plus, aproximativ 3,5 milioane de dolari intrati pe piata de capital in luna iunie au fost utilizati pentru achizitionarea de pachete ale societatilor listate la Bursa Electronica Rasdaq.
Interpretand datele dupa structura investitiilor, constatam ca investitorii americani au plasat aproximativ 3,1 milioane USD in activitati de intermediere financiara, in timp ce investitorii din Germania au plasat 0,98 milioane USD in companii din metalurgie. Oamenii de afaceri din Luxemburg, Olanda si Cipru au fost mai interesati de industria petroliera, dar sa nu uitam ca multi oameni de afaceri romani au companii in aceste tari prin care fac investitii in Romania.
Datele furnizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare referitoare la structura investitiilor permit si unele deduceri legate de tranzactiile efectuate in luna iunie cu actiuni SNP Petrom. Cele doua tranzactii, cu 7,6 si 16,8 milioane de actiuni SNP, nu au avut la baza investitori straini, nici unul dintre acestia nefiind inregistrat cu un plasament atat de mare in industria petroliera. Ceea ce inseamna ca achizitia pachetului de actiuni SNP, inregistrata in bursa la sfarsitul lunii iunie, a fost „opera” unui investitor autohton, care isi pune sperante in ceea ce ar putea face privatizarea companiei din aceste titluri. De fapt, desi Guvernul a decis saptamana trecuta formula de privatizare (33% plus majorarea de capital social prin investitii), valoarea actiunilor SNP s-a mentinut constanta, la nivelul de 1.390/1.400 lei pentru o actiune. Nici disputa dintre premierul Adrian Nastase si ministrul economiei, Dan Ioan Popescu, privind modalitatea de privatizare, nu a avut efecte majore in piata de capital. Actionarii minoritari spera insa ca, o data cu lansarea caietului de sarcini, fiecare investitor interesat sa aduca un plus de 30-40 lei la valoarea de piata a titlurilor SNP.
Actiunile companiei de constructii civile Impact au inregistrat o scadere de 30% din valoare in prima zi dupa incheierea subscrierii pentru majorarea capitalului social. Titlurile Impact au scazut de la 6.000 lei la un minim de 3.850 lei si au revenit pana la 4.200 lei intr-o singura sedinta de tranzactionare. In a doua zi de alocare a actiunilor gratuite, administratorii Impact au anuntat insa o noua majorare de capital social pentru luna august. Un motiv suficient ca titlurile societatii sa recupereze peste 8% din deprecierea suferita. La sfarsitul saptamanii trecute, o actiune Impact se putea cumpara la un pret minim de 4.600 lei.
Brokerii se asteapta ca, incepand de saptamana viitoare, tranzactiile bursiere sa iasa din lancezeala. Un argument in acest sens ar fi comunicarea rezultatelor financiare pe primul semestru, rezultate ce ar trebui confirmate de o firma de audit financiar, conform noilor reglementari CNVM. Pana la 15 august, toate companiile listate pe piata de capital – Bursa de Valori si Rasdaq – trebuie sa depuna la CNVM raportul semestrial insotit de auditul extern. In functie de rezultatele obtinute in primul semestru, companiile cotate in bursa vor suferi cresteri sau scaderi ale cotatiilor, ceea ce poate fi un bun moment pentru speculatori. Pe interesul acestora de a „forta” cresterile sau descresterile cotatiilor se bazeaza si administratorii bursei, care acum privesc ingrijorati la volumul mic de tranzactii inregistrate in piata.
Oferta Publica de Preluare pe care indienii de la ISPAT SIDEX se pregatesc sa o lanseze pentru a declara inchisa societatea SIDEX Galati nemultumeste principalul actionar minoritar, SIF Moldova. Pretul reiesit din evaluarea companiei este de 9.890 lei/actiune, in timp ce SIF Moldova are inregistrate in contabilitate 53 de milioane de titluri SIDEX (7%din totalul actiunilor emise de combinat) la valoarea nominala, de 25.000 lei/actiune. Chiar daca valoarea activului net al SIF Moldova ar avea de suferit in cazul in care Oferta Publica de Preluare va fi lansata la aceasta valoare, actionarii SIF Moldova nu au motive sa se planga. Din tranzactie, SIF 2 ar incasa aproximativ 16 milioane de dolari, adica peste 30% din capitalizarea bursiera a Societatii de Investitii Financiare Moldova. N
Cele mai vandute
actiuni
Titlurile SNP Petrom au ramas un punct de atractie pentru investitori, dupa ce Guvernul a decis formula pe care o va utiliza pentru privatizarea companiei. Procedura de privatizare a starnit polemici si controverse in care s-au implicat diverse personalitati, de la analisti pana la cel mai inalt nivel al Guvernului.
· variatie saptamanala +1,4%
· nr. actiuni tranz. 20,120 mil.
· Pret minim 1.380 lei
· Pret max 1.400 lei
*) prognoza 1 septembrie 2003
Companie Valoare (mld. lei)
SNP Petrom 28,49
Banca Transilvania 10,79
Impact 10,76
BRD 8,32
SIF 1 7,49
Cele mai rentabile
Plasamente
Actiunile SIF Banat-Crisana au inregistrat o crestere a cotatiilor de 1,6%, dupa ce administratorii au anuntat disponibilitatea de a investi peste cinci milioane de dolari in afaceri cu perspectiva de dezvoltare pe termen mediu. Numarul de actiuni oferite la vanzare a scazut substantial in urma acestui anunt.
· variatie +1,6%
· nr. actiuni tranz. 2,150 mil.
· pret minim 3.100 lei
· pret maxim 3.300 lei
*) prognoza 1 septembrie 2003
Companie Variatie
SIF Banat-Crisana +1,6%
SNP Petrom +1,4 %
Antibiotice +1,4%
Terapia +1,1%
Oil Terminal +1,1%
Cele mai slabe plasamente
Actiunile Impact au suferit o scadere de 30%, ca urmare a alocarii actiunilor subscrise in cadrul unei majorari de capital. Pentru a stopa declinul, administratorii companiei de constructii au anuntat o noua majorare de capital, prin care actionarii existenti la data de 5 septembrie vor primi 18 actiuni gratuite la 100 detinute.
· variatie – 21,8%
· nr. actiuni tranz. 2,562 mil.
· pret minim 3.850 lei
· pret max 4.700 lei
*) prognoza 1 septembrie 2003
Companie Variatie
Impact – 21,8%
Aerostar – 6,9%
SIF Moldova -3,9%
SIF Oltenia -3,9%
Amonil – 1,5%