SIF-urile la 11.000 de puncte acum zece zile au fost o confirmare a capcanelor bursiere şi, pe bună dreptate, tranzacţionarea seamănă acum cu drumurile din Afganistan: periculoase şi mortale. Cei care anunţau revenirea bursei în 2008 şi în 2009, sunt acum perplecşi: „Nu înţeleg cum de s-a întâmplat asta“ sau „E prea mult, trebuie să se întoarcă“.
Orice criză apare ca un conflict între structuri incompatibile, se dezvoltă prin distrugerea celor vechi şi înlocuirea lor cu altele, cel puţin noi (nu neapărat mai bune). Finalul procesului este începutul unei perioade de tranziţie cu noile structuri. La fel şi cu sistemul bursier. La sfârşitul crizei, va deveni sistemul bursier românesc mai bun sau măcar schimbat? Greu de răspuns pozitiv luând în calcul realitatea şi extrapolarea ei. Criza este o realitate la bursă, noul (o bursă cu acoperire şi educaţie largă, în spirit european) este în luptă cu vechiul (romantismul cuponiadelor, banul obţinut „şmechereşte“, incompeteţa multora din industria bursieră). Pe frontul schimbărilor nu se vede activitate. Nu că ar fi secretă, dar nu există. Se speră, se visează, cu consecinţe fatale, că va veni o minune, că străinii vor salva bursa românească prin reîntoarcerea lor la cumpărare. Să uităm acest scenariu.
Bursa trebuie şi este obligată să se dezvolte cu mijloace locale. Băncile străine nu ştiu cum să acopere expunerile iresponsabilităţii lor în Europa de Est: numai băncile austriece au împrumutat Europei de Est 230 miliarde de dolari.
Ce mai rămâne de tranzacţionat în piaţa românească? Short şi reacţiile în trend descendent. În 2007, brokerii recomandau utilităţile pentru un portofoliu cu beta redus. Ce s-a întâmplat? Nimic din ce au spus. Teoria modernă a portofoliului, Markowitz, diversificare, beta, alfa, capital asset pricing model, efficient frontier sunt termeni arizi cu care poţi atrage începători, dar care nu te susţin în managementul unui fond.
Graficul alăturat prezintă un răspuns la întrebarea „În care e mai bine să fiu acum?“ Nu cred că răspunsul este o consolare…