Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat vineri, pe 3 noiembrie, că în noua formulă, bursele stimulează performanța la clasă și nu dorește ca cele de merit să fie acordate pentru medii sub baremul de trecere.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat vineri, pe 3 noiembrie, că în noua formulă, bursele stimulează performanța la clasă. Aceasta a adăugat nu dorește ca bursele de merit să fie acordate pentru medii sub baremul de trecere.
Bursele de merit nu ar trebui acordate pentru medii sub baremul de trecere
Potrivit oficialului, „asta înseamnă că actuala categorie de burse de merit înglobează ce era înainte bursa de studiu şi bursele de merit.”
„Într-adevăr, ca orice politică nouă, a avut nişte efecte punctuale, care trebuie să fie rezolvate, discutăm acum care va fi acea formulă.
Nu ne dorim să avem burse de merit care să fie acordate pentru medii sub baremul de trecere şi trebuie să vedem dacă filosofia impune un prag de medie sau pur şi simplu vorbim despre o reseparare a burselor de studiu faţă de bursele de merit sau pur şi simplu o numim bursă de progres educaţional cu barem minim de medie, dar care să stimuleze exact asta, progresul şcolar, pentru că de asta avem nevoie la un procent de 44% copii de 15 ani analfabeţi funcţional”, a declarat ea la Sinaia.
Ligia Deca a mai precizat că într-o proporţie covârşitoare, bursele de merit se acordă pentru cei mai buni copii.
„Nici noi nu ne dorim să avem burse de merit sub o medie minimă decentă, însă vorbim despre un procent de sub 2% din totalul burselor de merit care sunt în această situaţie. (…) Deci, într-o proporţie covârşitoare, cele 450.000 de burse de merit se acordă pentru cei mai buni copii”, a explicat aceasta.
Mesajele de pe Facebook care conțin injurii sunt șterse
Potrivit oficialului, angajaţii care se ocupă de comunicare în Ministerul Educației nu şterg comentariile negative postate online, ci le „moderează” în sensul în care cele care conţin injurii sunt şterse, nu cele dezaprobatoare la adresa sa.
„Mesajele de pe Facebook nu sunt şterse, ele sunt moderate, ca la orice cont public. Spaţiul de social media, spaţiul Facebook este, conform deciziilor instanţelor, un spaţiu public. Aşa cum nu înjurăm pe stradă şi nu lăsăm înjurături pe pereţii şcolilor si ai caselor, aşa nu putem lăsa un cont de ministru, care este citit de către elevii din toată ţara, cu măscări sau cu înjurături. Nu am spus niciodată că acele comentarii negative sunt moderate.
Din contră, dacă cineva consultă pagina mea de Facebook, o să vadă că există şi comentarii pozitive, şi comentarii negative. Însă eu cred că trebuie să existe civism în ceea ce înseamnă dialogul între noi şi, aşa cum nu avem un dialog necivilizat în relaţiile sociale de zi cu zi, faţă în faţă, aşa trebuie să avem grijă să avem un limbaj civilizat şi în mediul online şi aceasta a fost declaraţia mea la lansarea ghidului Salvaţi Copiii care viza tocmai evitarea bullyingului în mediul online”, a afirmat Ligia Deca.
Întrebată în urmă cu câteva zile dacă subalternii săi șterg comentariile negative de pe Facebook, ministrul Educației a răspuns:
„Atunci când postez ceva referitor la activitatea mea de ministru… Sigur, colegii mei de la Comunicare se ocupă să şteargă astfel de lucruri, dar sunt foarte multe înjurături, atacuri la persoană, neadevăruri, chestiuni care ţin de caracteristicile mele fizice sau de cum mă îmbrac sau de familia mea şi aşa mai departe.
Şi eu sunt un adult care ştiu mecanismul psihologic care generează astfel de chestiuni, ştiu că nu e vorba despre mine şi, cu toate acestea, dacă n-apucă colegii mei să le şteargă suficient de repede, mă încarc negativ. Am o zi proastă!”
Marcel Ciolacu, despre scandalul burselor de merit
Marcel Ciolacu nu este de acord ca elevii cu medii de 2 să primească burse. El a abordat acest subiect chiar la începutul ședinței de guvern de vineri, 27 octombrie 2023. Situația a fost creată după ce legea pe baza căreia se acordă bursele a primit recent modificări care permit accesul banilor la mai mulți elevi.
Ciolacu susține că această situație este complet anormală. El a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației și cu sindicatele despre situație.
În Sibiu se vor acorda în anul 2023 aproximativ 26.615 burse de merit, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Printre cei „premiați” de stat se numără și elevi cu mediile 1,59 și 1,85.
Sibiul are în total patru medii sub cinci, iar în baza acestor medii, elevii vor primi burse de merit. Cea mai mică dintre aceste medii este de 1,59, conform informațiilor publicate de Turnul Sfatului.
Aceeași publicație mai arată și că cea mai mică medie din județul Sibiu aparține unui elev care se încadrează la bursa de merit. Ele se numără printre primii 30%, cu o medie de 1,59. Mai multe puteți citi aici.