Imediat după anunţul lui Berlusconi, acţiunile listate la New York au început să crească, investitorii sperând că înlocuitorul premierului va reuşi să administreze mai bine situaţia. Indicele S&P 500 a crescut cu 1,2%, iar euro s-a apreciat cu 0,5%. Analiştii aşteaptă în acest moment să vadă cum se va mişca şi yeld-ul la obligaţiunile pe 10 ani ale Italiei, care au atins recent un maxim istoric, de 6,77%. „Deşi este evident tonul pozitiv, bucuria ar putea fi de scurtă durată. Investitorii aşteaptă să vadă ce se întâmplă după Berlusconi şi acum sunt două opţiuni: alegerii anticipate şi un guvern tehnocrat. Credem că a doua opţiuni va fi preferată şi ar putea ajuta la rezolvarea crizei în Europa”, spune Silvio Peruzzo, economist la RBS, citat de Bloomberg.
Italia are datorii totale de 1.900 mld. euro, mai mari decât datoriile Greciei, Spaniei, Portugaliei şi Irlandei luate la un loc. Pentru a putea face faţă situaţiei Berlusconi a promis încă din august un pachet de măsuri care să aducă economii bugetare de 45,5 mld. euro, pachet ce urmează a fi supus votului. În afară de reducerea cheltuielilor bugetare, guvernul Italiei s-a angajat să vândă active în valoare de 60 mld. dolari, să liberalizeze anumite profesiuni şi să majoreze investiţiile în infrastructură.
Singura problemă ar fi că Silvio Berlusconi, în ciuda declaraţiilor, nu pare să vrea să părăsească scena politică. Este cel mai de succes premier italian, a avut trei mandate totalizând aproape 8 ani, un record pentru o ţară care are, de la al Doilea Război Mondial, o medie de un premier pe an. Probabil că soluţia unui guvern tehnocrat va fi temporară – Berlusconi a şi spus deja că nu i se pare în regulă ca ţara să fie condusă de cineva nevalidat de vot – şi vor avea loc alegeri generale.
Bursele cresc, euro îşi revine. Pleacă Berlusconi!
9 noiembrie 2011, 09:06
Ultima modificare în 9 noiembrie 2011, 11:06
Premierul Silvio Berlusconi a spus că va demisiona imediat ce parlamentul va vota planul de măsuri de austeritate agreat cu partenerii europeni, după ce a pierdut ieri majoritatea absolută în Camera Deputaţilor.
Etichete: criza economica,
italia,
silvio berlusconi
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook