Bursele din lume AU LUAT FOC

Bursele din Grecia s-au prăbuşit după victoria răsunătoare a SYRIZA, partid radical de exremă-stânga anti-austeritate, în alegerile de duminică. La aproximativ cinci minute după deschidere, indice bursier principal al Greciei a pierdut 5,5%, scrie portalul de știri Busines Insider.

Acest fapt a risipit practic toate câștigurile realizate vineri, atunci când acţiunile tranzacţionate la Bursa din Atena câştigaseră 6,1%.

În Franţa, indicele CAC 40 a pierdut  0,04%; în Germania, indicele DAX a crescut cu 0,32%, indicele FTSE al bursei  din Londra a scăzut cu 0,10%, indicele IBEX al bursei spaniole a crescut cu 0,10%, al Italiei FTSE MIB a pierdut 0,32%.

Bursele asiatice  sunt amestecate. Indicele japonez Nikkei a închis în scădere cu 0,25%, indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a închis în creştere cu 0,24%, iar indicele Shanghai Composite Index a închis de asemenea în creştere cu 0,96%.

În Statele Unite, indicii au scăzut de asemenea. S&P a pierdut 5,75 puncte, iar Dow Jones a pierdut 62 de puncte.

Euro a scăzut imediat ce rezultatul alegerilor din Grecia a fost anunțat, aruncând moneda unică europeană la minimul ultimilor 11 ani în raport cu dolarul american în tranzacționările de pe bursele asiatice.