Pentru prima dată în istoria sa, BCE a redus dobânda de bază la nivelul zero şi totodată a majorat, peste aşteptări, achiziţiile lunare de obligaţiuni de la 60 până la 80 de miliarde de euro.
În replică, Bursa de la Frankfurt a crescut cu 2,3%, cea de la Paris a urcat cu 3% iar principalul indice al Bursei de la Milano a înregistrat un avans de 3,62% în condiţiile în care acţiunile primelor două bănci italiene au înregistrat creşteri spectaculoase, 10,56% pentru titlurile Unicredit şi un avans de 7,15% pentru acţiunile Intesa Sanpaolo.
Indicele bursier pan-European FTSEurofirst 300 a crescut cu 2,5% până la cel mai ridicat nivel din acest an iar indicele blue-chip Euro STOXX 50 a crescut cu 3,6%.
Deciziile de politică monetară ale BCE, care a adoptat al doilea pachet de stimulente în ultimele trei luni, a pus sub presiune moneda euro, ceea ce a ajutat acţiunile europene, în condiţiile în care un euro mai slab face exporturile companiilor europene mai ieftine peste hotare. "Un euro slab este un factor pozitiv pentru acţiuni" a declarat Richard Perry, analist la Hantec Markets.
Atenţia analiştilor se va îndrepta spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 13,30 GMT.
SURSA: Agerpres