Principalele burse europene au închis şedinţa de tranzacţionare de joi în scădere, după declinul cotaţiilor producătorilor de medicamente şi al companiilor miniere, dar şi al titlurilor din sectorul bancar, în aşteptarea rezulatatelor testelor de stres din SUA. Indicele DAX al pieţei de capital de la Frankfurt a scăzut cu 1,57%, CAC 40 al bursei franceze a pierdut 0,97%, însă indicele britanic FTSE 100 a închis indecis. FTSEurofirst 300, indice care reuneşte cele mai importa
Principalele burse europene au închis şedinţa de tranzacţionare de joi în scădere, după declinul cotaţiilor producătorilor de medicamente şi al companiilor miniere, dar şi al titlurilor din sectorul bancar, în aşteptarea rezulatatelor testelor de stres din SUA.
Indicele DAX al pieţei de capital de la Frankfurt a scăzut cu 1,57%, CAC 40 al bursei franceze a pierdut 0,97%, însă indicele britanic FTSE 100 a închis indecis.
FTSEurofirst 300, indice care reuneşte cele mai importante companii europene, a închis în scădere cu 0,9%, după o şedinţă marcată de volatilitate.
Cotaţiile mai multor bănci au scăzut după ce în prima parte a şedinţei de tranzacţionare au înregistrat creşteri, respectiv Barclays cu 4,3%, Lloyd’s cu 14,35, Royal Bank of Scotland cu 9%, iar Societe Generale cu 9,8%.
„În ultima perioadă au fost anunţate multe informaţii pozitive, iar piaţa ar putea să adopte o atitudine prevăzătoare să vadă imapctul acestora”, a declarat Franz Wenzel, analsit la compania franceză AXA Investment Managers.
În sectorul minier BHP Billiton, Anglo American şi Antofagasta au scăzut cu 0,8-1,2%.
Autorităţile americane vor anunţa joi rezultatele testelor de stres, care au evaluat capacitatea marilor bănci americane de a rezista la o înrăutăţire a climatului economic.
SURSA: Mediafax