Principalele burse europene au închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de marţi, în urma declinului cotaţiilor din sectoarele bancar şi materii prime, însă analiştii se aşteaptă la o revenire pe creştere după o perioadă de consolidare.

Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a pierdut 1,82%, DAX al pieţei de capital de la Frankfurt a scăzut cu 2,4%, iar indicele francez CAC 40 cu 1,92%.

FTSEurofirst 300, indice care reuneşte cele mai importante companii europene, a coborât cu 1,8%.

„Este surprinzător că piaţa nu a urcat, în pofida veştilor bune. Este un indiciu că a început să apară o anumită oboseală în mintea investitorilor”, a declarat Franz Wenzel, analist la compania franceză AXA Investment Managers.

Autorităţile americane au anunţat, marţi, că sectorul industriei prelucrătoare a crescut în august pentru prima dată în mai mult de jumătate de an, în timp ce vânzările de locuinţe aflate în derulare au avansat la maximul ultimilor doi ani în iulie.

Pe de altă parte, creditarea din Marea Britanie a înregistrat în iulie cel mai mare declin din 1993.

În sectorul financiar, titlurile HSBC au scăzut cu 4,2%, Lloyds cu 4,8% şi Royal Bank of Scotland cu 3,7%.

Cotaţiile companiilor petroliere, respectiv BP, Royal Dutch Shell, BG Group, Tullow Oil, Repsol, Total şi StatoilHydro au scăzut cu 0,8-3,1%.

SURSA: Mediafax