Bursele din Europa încep să îşi revină după mai multe zile de turbulenţe
După instabilitatea care a afectat piețele la începutul săptămânii, bursele europene au început să recupereze. Bursa DAX a avansat cu 0,3% vineri, iar indicele CAC din Franța a crescut cu 0,74%.
Pe de altă parte, datele recente privind șomajul din SUA au influențat bursele americane joi, cu Dow Jones înregistrând o creștere de 1,8%, în timp ce Nasdaq a scăzut cu 0,9%.
Declinul din iulie al pieței muncii din SUA a generat temeri de recesiune, provocând turbulențe pe bursele internaționale luni, scrie Die Welt.
Se remarcă o îngrijorare generală legată de starea economiei Statelor Unite, care a fost prezentă de ceva timp, afirmă analistul Reza Darius Montassér.
În ultima săptămână, rata șomajului a crescut la 4,3%, indicând o deteriorare a situației economice americane. Alte indicatori observați în ultimele săptămâni sugerează că economia SUA se află în încetinire, iar temerile existente pe piețe sunt considerate justificate, mai precizează specialistul.
„Există preocupări în legătură cu starea economiei SUA, erau de mult timp, iar în ultima săptămână rata șomajului a crescut la 4,3%, ceea ce arată că starea economiei americane s-a înrăutățit, noi am observat și alți indicatori în ultimele săptămâni, care arată că economia SUA încetinește, iar, în mod adecvat, sunt îndreptățite temerile pe piețe.
În condițiile în care Fed menține un nivel restrictiv al dobânzilor, activitățile economice vor continua să fie afectate, iar economia va avea de suferit. O încetinire a economiei generează, în mod corect, panică pe piețele financiare”, spune Reza Darius Montassér, specializat în strategii de investiții.
La rândul său, Olli Rehn, guvernatorul Băncii centrale a Finlandei și membru al Consiliului Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), consideră că turbulenţele recente reprezintă doar o „reacţie exagerată”. Nu vorbim aşadar despre efecte ale condițiilor economice fundamentale.
„Percepția mea este că a fost o reacție exagerată a forțelor de pe piețele financiare, în condiții de incertitudine și fluctuații ale lichidităților în perioada vacanțelor.
Nu sunt prea multe efecte ale problemelor fundamentale ale economiei”, a indicat Olli Rehn.
Cum au închis bursele europene vineri, 9 august?
Bursele europene au înregistrat creșteri vineri, în contextul unei reveniri globale pe piețele de capital, după pierderile recente cauzate de temerile legate de o posibilă recesiune în Statele Unite, conform CNBC.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a avansat cu 0,57%, atingând 499,18 puncte, depășind nivelul de acum o săptămână, înainte de scăderea abruptă de luni.
Acțiunile tehnologice au înregistrat o scădere de 0,22%, în timp ce sectorul serviciilor de sănătate a crescut cu 1,77%.
Piețele financiare globale au fost volatile pe parcursul săptămânii, încercând să depășească dezamăgirea provocată de vânzările masive de luni, care au fost parțial influențate de datele slabe privind locurile de muncă din SUA.
Indicele german DAX a crescut cu 0,24%, CAC 40 de la bursa din Paris cu 0,31%, iar FTSE 100 de la bursa din Londra cu 0,28%. Indicele italian FTSE MIB a avansat cu 0,13%, iar indicele spaniol IBEX 35 a urcat cu 0,76%.