Bursele asiatice au înregistrat luni cele mai mari pierderi din ultimele zece săptămâni, după ce autorităţile din Statele Unite au acuzat grupul Goldman Sachs de fraudă, iar China a anunţat măsuri dure de combatere a speculei imobiliare, transmite Reuters.

Indicele MSCI al burselor asiatice din afara japoniei a scăzut luni cu 2,1%, cea mai mare pierdere din 5 februarie, retrăgându-se semnificativ de la maximul ultimelor 22 de luni atins joi.

În Tokyo, indicele Nikkei a pierdut 1,7%, cu scăderi accentuate în sectorul bancar. Principalul indice al bursei din Shanghai a coborât cu 4,6%, iar indicele Hang Seng al pieţei din Hong Kong a scăzut cu 2,3%.

Trendul descendent pare să se fi transmis şi către Europa, unde indicii blue-chip ai burselor de la Londra, Frankfurt şi Paris sunt aşteptaţi să deschidă în scădere cu până la 0,7%.

Investitorii şi analiştii sunt însă optimişti şi consideră că scăderea de luni este trecătoare, deoarece bursele de valori şi de mărfuri aveau oricum nevoie de o corecţie după creşterile puternice din ultimele luni.

Bursele din Asia au reacţionat deja la profiturile solide aşteptate din partea companiilor odată cu relansarea economiei globale, deci este posibil să intre într-o perioadă de tatonare până la materializarea acestor aşteptări.

Acuzaţiile de fraudă aduse Goldman Sachs de către Securities and Exchange Commission (SEC) au afectat acţiunile pe bursele asiatice, însă pe un rulaj cu mult mai redus în cazul băncilor asiatice decât s-a întâmplat vineri pe piaţa de la New York.

SURSA: Mediafax