Deşi, încă din primăvară, autorităţile i-au ameninţat cu amenzi usturătoare pe proprietarii de terenuri care nu îşi curăţă pământul, până acum, doar şapte bucureşteni au fost amendaţi, scrie Digi24.
În Timişoara însă, numai anul acesta, sute de proprietari au fost sancţionaţi de polițiștii locali cu amenzi de până la 2.500 de lei.
Ambrozia, planta care, potrivit specialiştilor provoacă cele mai grave alergii, creşte nestingherită chiar vis-a-vis de clădirea Parlamentului. De altfel, planta se dezvoltă în toate sectoarele Capitalei. Cel mai des o întâlnim în zonele aflate în paragină, pe marginea drumurilor, dar şi în parcuri.
Numărul celor care ajung la alergologi cu mâncărimi de nas şi de ochi, ori cu dificultăţi în respiraţie şi tuse se dublează de la an la an. În Bucureşti, doar vara aceasta au avut nevoie de ajutorul medicilor peste 10.000 de oameni cu sensibilitate la ambrozie.
„Cei mai mulţi pacienţi vin în al doilea an, când văd că apare aceeaşi boală şi parcă seamănă cu ce a fost anul trecut. De multe ori, în primele săptămâni consideră că este o răceală şi îşi dau seama că este mai mult decât atât când se prelungeşte perioada de simptome”, spune Poliana Leru, medic alergolog.
Florin şi-a dat seama vara aceasta că ceva este în neregulă.
„M-am trezit în jurul orei 4-5 dimineaţa că nu mai puteam să mai respir, ochii lăcrimaţi. Doamna doctor mi-a spus că am nevoie de şapte zile pentru a elimina substanţa din corp şi am luat un tratament intermediar de inhalator şi două tipuri de picături care m-au ajutat să îmi amelioreze”, spune Florin, pacient.
Specialiştii avertizează că alergia la ambrozie poate duce şi la alte complicaţii.
„Cei care au simptome de mai mult timp dezvoltă astm în această perioadă. Deci practic începe ca şi o răceală pentru că există simptomele unei banale răceli, dar dacă acestea se repetă de 2-3 ori, în aceeaşi perioadă a anului trebuie să existe suspiciunea de alergie”, afirmă Carmen Bunu Panaitescu, medic specialist alergolog.
Autorităţile au declarat război, primăvara aceasta, plantei care, efectiv, taie respiraţia. În Timişoara, poliţiştii locali au amendat, doar în august, aproape 50 de proprietari, iar valoarea sancţiunilor se ridică la aproape 60.000 de lei. Asta, după ce în iulie au fost amendaţi alți 54 de proprietari. În Capitală însă, doar şapte bucureşteni care nu au stârpit „hrana zeilor" de pe propriile terenuri, au primit amenzi a câte 1.000 de lei, iar 6 firme au fost sancţionate cu câte 5.000 de lei, fiecare.