'Liderii din mediul business din România sunt persoane tinere, aproape jumătate (49%) făcând parte din bine-cunoscuta generaţie Millenials, adică cei născuţi între 1981-1995. Un procent de 43% fac parte din Generaţia X (cei născuţi între 1965-1980), reprezentând un segment mai matur al liderilor. Vârsta liderilor este în strânsă legătură şi cu vechimea în carieră, astfel că 45% au o vechime între 11 şi 20 de ani, 28% sub 10 ani, iar 27% peste 21 de ani de experienţă. Majoritatea liderilor consideră că munca pe care o fac în prezent este vocaţia lor (61%), iar 32% consideră actualul loc de muncă o etapă în cariera pe care doresc să o urmeze. Numai 7% consideră că în prezent au un loc de muncă oarecare', menţionează sursa citată.
Respondenţii consideră că un lider ideal ar trebui să fie capabil să decidă, să aibă gândire strategică, să fie deschis schimbărilor, energic, entuziast şi ambiţios.
'În ceea ce priveşte propria persoană, liderii români se consideră mai degrabă persoane corecte şi loiale (98%), având viziune de ansamblu (96%) şi sunt tenace şi ambiţioase (96%, respectiv 95%). Aproximativ jumătate dintre respondenţi consideră că un lider de succes ar trebui să se perfecţioneze continuu, sfat pe care îl urmează îndeaproape, la rândul lor. 92% citesc frecvent cărţi şi articole de dezvoltare personală şi profesională, 79% participă anual la programe de training, iar 73% participă la conferinţe de afaceri', se arată în documentul MKOR Consulting.
Referitor la succesul în business, 73% dintre respondenţi consideră perseverenţa ca fiind o calitate definitorie pentru a atinge succesul în afaceri.
'Managementul resurselor umane este cea mai mare provocare pe care 82% dintre liderii respondenţi o întâmpină, urmată de instabilitatea mediului economic, fiscal şi legal (22%). Din perspectiva de gen, liderii bărbaţi din România sunt inspiraţi în proporţie de 99% de lideri masculini, în timp ce femeile lider din România sunt mai înclinate să se inspire de la alţi lideri feminini. 18% din liderii care le inspiră pe femeile lider din România sunt, la rândul lor, femei de succes', informează studiul.
AGERPRES