Cea mai bună mișcare din istoria companiei Romvac, „genială chiar“, a fost făcută în 1995, când s-a luat decizia să se producă și medicamente, pe lângă vaccinurile pentru păsări și animale. Altfel nu ar fi rezistat în piață, crede Constantin Chiurciu despre cel mai mare producător din România, pe acest segment, pe care îl conduce de opt ani.
Cu afaceri de circa zece milioane de euro anual, nu s-ar zice că Romvac a simțit criza. Care sunt acum planurile producătorului de medicamente? „Ca noutate, luna aceasta am lansat pe piața românească o gamă de hrană pentru câini, pe care, pentru moment, o importăm din Lituania. Partenerul nostru de acolo deține și o canisă (n.red. – crescătorie de câini), în care are campioni mondiali și campioni europeni. Ne interesează să intrăm și pe acest segment anul viitor“, punctează Chiurciu. Pentru moment, Romvac importă, lunar, 50 tone de hrană pentru câini, însă ținta este să ajungă la 1.000 tone anul viitor, ceea ce îi va permite să construiască și o fabrică pentru producția proprie, mai ales că Romvac deține un teren de 20 ha, în Voluntari, la numai câteva minute de București, locul unde este dezvoltată acum întreaga producție a companiei. În total, investiția va ajunge la trei-patru milioane de euro. „Vom produce doar hrană granulată pentru mai multe rase. Deja am lansat-o în piață, avem mai mulți reprezentanți în București. Iar în curând va fi și în supermarketuri“, adaugă el. Tot anul viitor va aduce și primele rase de „câini campioni“, căței de talie mică, așa cum este bichonul maltez.
„Cu canisa vrem să ieșim mai repede, în primăvară, pentru ca primele oferte să apară la mijlocul lui 2013“, mai dă Chiurciu un amănunt. Într-o primă fază va aduce câte trei-patru femele și un mascul din patru rase diferite, un asemenea cățel costând aproximativ 1.000 de euro.
Mizează pe export
Mai departe, compania se va axa foarte mult pe export, mai ales că, de curând, a reușit să echilibreze importul cu exportul. Mai concret, în primele nouă luni din 2012 exportul a crescut cu 40%. În context, Romvac a reușit să înregistreze mai multe medicamente în diverse regiuni. „Produsele medicamentoase nu se pot vinde în alte țări decât dacă sunt înregistrate și acolo. Noi am început exportul în urmă cu patru ani. Procentajul realizat în 2011 este de doar 6% din totalul producției. Exportăm în țări precum Lituania, Nigeria, Albania, Kosovo, Malta, Spania, Irak, Macedonia, Georgia“, detaliază directorul general. În plus, i s-au propus parteneriate de către unele companii europene care vor să-și producă medicamentele la fabrica din Voluntari. Per ansamblu, 2011 a fost un an bun, cu afaceri de aproape 38 milioane de lei, chiar dacă Romvac nu a mai vândut vaccin antirabic (n.r. – ANSVSA a interzis utilizarea vaccinului antirabic viu). În afară de proiectele anunțate, Romvac va continua să investească în utilaje performante, trecând de la culturile statice pe recipienți mici la culturi în flux continuu, mult mai productive. „Aceste investiții se justifică prin cererea tot mai mare a vaccinurilor la export“, mai spune directorul general al producătorului de medicamente. Romvac produce o gamă foarte variată de produse medicamentoase preparate în toate formele, comprimate antiparazitare pentru păsări și vaccinuri. Printre avantajele companiei se află și faptul că are o reţea proprie de desfacere în toată ţara. Pe partea de comerţ, concurează cu FarmaVet, Montero sau Biotur, iar pe partea de producție, cu firme precum Bioveta România sau Vanelli.
Romvac a fost înființată în 1974 şi a ajuns acum să deţină aproape 20% dintr-o piaţă locală a medicamentelor pentru animale estimată la circa 55-60 milioane de euro. Este una dintre puținele fabrici din România, privatizată prin metoda MEBO, care a reușit să crească „fără probleme“, într-o piață concurențială. Constantin Chiurciu deține aproape 20% din acțiuni, restul fiind împărţit între 234 de angajaţi, dintr-un total de 374. Dorința cea mai mare a acționarilor este să transforme Romvac într-un mare producător de medicamente la nivel internațional și să exporte în zeci de țări. _
"inte în 2012
producție Unul dintre planurile companiei este investiția într-o fabrică pentru hrană animală, a cărei construcție este posibil să înceapă în a doua jumătate a anului viitor;
animale Creșterea și comercializarea unor „cățeluși speciali“, de talie mică, este o noutate pentru companie; proiectul este posibil să se materializeze în primăvara lui 2013;
produse Compania, care are peste 300 de produse în portofoliu, ia în calcul noi parteneriate cu jucători internaționali pentru lansarea de noi produse;
exportul În primele nouă luni din 2012, exportul a crescut cu 40%; printre țările unde exportă se află Lituania, Nigeria, Albania, Kosovo.
Business nou la Romvac: hrană granulată și câini campioni
4 noiembrie 2012, 09:52
Ultima modificare în 4 noiembrie 2012, 11:52
După vaccinuri și medicamente, urmează hrană animală și cățeluși campioni. Romvac se pare că a găsit rețeta creșterii profitului în vremuri grele
Etichete:
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- România vinde avioane în Australia şi Oceania. Vezi ce mai exportăm în „ţările exotice”
- Giganţii consultanţei financiare coboară la piciorul broaştei
- CREŞTERE spectaculoasă: CÂTE angajări a făcut Apple în ultimele 12 luni
- Compania SIVECO România, desemnată campion naţional la European Business Awards
- Companiile petroliere au primit cele mai mari amenzi din istoria Consiliului Concurenței
- Ţuca Zbârcea & Asociaţii obţine în instanţă extinderea a trei staţii de epurare pentru EVN
- Vulcan are în negociere contracte de 144 milioane de euro
- Sorin Mîndruțescu, Oracle România: „Suntem singurii care avem soluţii complete pentru companii”
- Chinezii vor să înfiinţeze la Cluj o fabrică de procesare a ciupercilor
- Wizz Air lansează trei noi rute începând din 2013