Suma include dotarile, dar si minimum doua masini (de preferinta second hand). Se vor adauga un buget pentru publicitate de 4-500 de dolari, cu care sa va puteti asigura intrarea pe piata, si un stoc initial de materii prime (carne, legume si condimente), a caror valoare oscileaza in jurul sumei de zece milioane lei.
Autorizatii
· Sunt necesare autorizatii sanitare si sanitar- veterinare, plus cele de mediu si de protectie a muncii. Toate costa patru – cinci milioane de lei.
Angajati
· Se poate incepe cu 4-5 oameni. Cei care gatesc trebuie sa cunoasca cele mai bune retete, dar si sa lucreze foarte rapid, viteza cu care clientul primeste oferta fiind unul dintre punctele forte ale afacerii. Salariul mediu al unui bucatar oscileaza in jurul sumei de trei milioane de lei net.
Pozitionarea
· Este importanta daca veti lucra pe zone, percepand o taxa suplimentara pentru adresele mai indepartate. In acest caz, alegerea locatiei devine parte a strategiei de marketing. Gandindu-va la un esation-tinta de clienti cu venituri peste medie, efectul pozitionarii intr-una din zonele pe care le vizati va fi un pret mai bun care sa nu includa transportul. In cazul in care transportul este gratuit, singura problema de care trebuie sa tineti cont este ca cheltuielile unei locatii scumpe, la care se adauga si cele cu benzina, vor mari indirect si preturile.
Context de piata
· Cererea este buna. Diferentierea fata de concurenta va fi terenul de „lupta” unde puteti castiga clienti. Preturile mai bune, o oferta mai variata si un timp mai mic de asteptare vor face ca telefonul dumneavoastra sa sune mai des.
· Pe piata mai sunt restaurante cu patroni chinezi, insa cunoasterea consumatorului roman a fost un aspect pe care l-au omis. Esentiala este adaptarea retetelor pentru romani, cele chinezesti suta la suta fiind foarte picante si, prin urmare, mai putin cautate.
· Pentru un restaurant cu livrare la domiciliu, pragul de la care afacerea devine profitabila inseamna 80-90 de clienti zilnic pentru vanzari in valoare de 15-20 de milioane de lei.
Promovarea
· Din nici o comanda nu trebuie sa lipseasca un fluturas cu lista meniurilor sau altul cu ce a mai aparut nou.
· Un site este bine venit, mai ales daca include si sistemul de comezi online. Promovarea acestuia pe cat mai multe alte site-uri va fi o forma de reclama foarte buna.
· Direct mailing – presupune trimiterea de oferte prin posta, in zonele cu cele mai bune vanzari.
· Firmele care organizeaza petreceri va pot deveni un aliat puternic. Clientii lor si ofertele dumneavoastra vor fi inceputul unei colaborari profitabile.
Alte sfaturi
· Cele mai cerute sunt preparatele de pui. O diversificare a ofertei pe acest segment va aduce si o crestere a vanzarilor.
· Vanzarile scad vara datorita vacantelor si incep din nou sa creasca in septembrie-octombrie, pentru a ajunge la cele mai mari valori in perioada sarbatorilor de iarna. In preajma sarbatorilor de Paste vor scadea din nou.
· Ambalajul reprezinta pentru multi prima imagine a firmei si, ca orice prima impresie, nu mai poate fi schimbata niciodata.
· Un sistem de carduri de fidelizare, cu reduceri cuprinse intre 5 si 10 %, va tine departe clientul de „ispitele” concurentei.
· Mentinerea unui program prelungit (pana la 22.30-23) si instalarea mai multor linii telefonice, astfel incat sa nu sune niciodata ocupat, se vor dovedi, in final, punctele cheie ale afacerii.