Un om de afaceri la înălţime Să construieşti un oraş... Pentru cei mai mulţi dintre noi, pare de domeniul fantasticului. Şi pentru Marius Ivan este un vis, însă un vis care are toate şansele să devină realitate. De ce? În prezent, omul de afaceri este printre cei mai importanţi jucători de pe piaţa imobiliară. Deţine o parte importantă din Creativ Global Property, companie care îşi propune să investească câteva sute de milioane de euro în dezvoltarea de proiecte de
Un om de afaceri la înălţime
Să construieşti un oraş… Pentru cei mai mulţi dintre noi, pare de domeniul fantasticului. Şi pentru Marius Ivan este un vis, însă un vis care are toate şansele să devină realitate. De ce? În prezent, omul de afaceri este printre cei mai importanţi jucători de pe piaţa imobiliară. Deţine o parte importantă din Creativ Global Property, companie care îşi propune să investească câteva sute de milioane de euro în dezvoltarea de proiecte de real estate, dar şi din Global Real Invest, firmă specializată în comercializarea materialelor de construcţii. De unde a avut bani pentru investiţii atât de serioase? A vândut acţiunile pe care le deţinea la Dufa şi Henkel Bautechnik, afaceri pe care chiar el le-a dezvoltat în România. La „Omul săptămânii“, îi vom afla povestea.
Internet banking
Lumea este din ce în ce mai dependentă de internet. Informaţia este tot timpul proaspătă şi de fiecare dată suficientă, iar oameni de toate vârstele nu se mai pot dezlipi din faţa monitoarelor. Aşa cum era de aşteptat, avantajele nu aveau cum să nu fie speculate şi de către instituţii. Iar băncile au fost printre primele. Aşezat în faţa computerului, utilizatorul poate să plătească facturi, să transfere bani în contul altei persoane sau să realizeze de acasă orice operaţiune bancară.
Web design
Imaginea este tot mai importantă. Ca să poată supravieţui, orice companie serioasă este obligată să folosească toate mijloacele pentru a se face cunoscută. Iar internetul este cel mai la îndemână canal prin care te poţi promova eficient. La „Fabrica de bani“ aflaţi tot ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să începeţi o afacere în domeniul web designului.
Cum să-ţi decorezi casa?
Este important să trăieşti într-un mediu plăcut, să ai aproape obiecte care îţi sunt dragi, să te bucuri de toate sensurile pe care cuvântul „acasă“ le poate avea. La „Trenduri“, aflaţi ce trebuie să faceţi pentru a obţine cele mai calde, cele mai primitoare spaţii de locuit.