Presa străină și ONG-urile au dat năvală să ajungă la graniță, în timp ce panica irațională în privința preluării controlului de către Damasc în regiunile autonome conduse de kurzi s-a răspindit rapid. Localnicii se temeau de represalii violente și revenirea Armatei Arabe Siriene (SAA).
După un an, s-a dovedit că aceste temeri au fost nejustificate.
Cu excepția acelor orașe ocupate acum de Turcia, Administrația Autonomă a Siriei de Nord și de Est (AANES) păstrează aceeași autoritate politică de facto în toată Siria de Nord și de Est ca înainte de invazia turcească. Unitățile SAA sunt limitate la câteva posturi de frontieră și abia dacă sunt vizibile.
La fel ca înainte, miliția de securitate internă (Asayish) controlată de AANES este cea care operează puncte de control prin „zona tampon” de la frontieră și în interior, în timp ce Damascul a eșuat în încercările sale de a-și extinde sfera de influență.
În octombrie 2019, și protestele pro și cele anti-Damasc din regiunile Raqqa, Manbij, au atras doar zeci de protestatari. Nici rețelele de opoziție pro-guvernamentale, nici cele islamiste nu au putut obține un sprijin semnificativ în rândul populației civile, indicând acceptarea tăcută a controlului AANES.
Acum însă, în Raqqa și în Deir-ez-Zor, oficialii locali acuză agenții Daamascului că au efectuat operațiuni de destabilizare, inclusiv bombardamente și atacuri armate. Dar și incendierea unor culturi în contextul disputelor Damasc-AANES cu privire la recolta de grâu sau încercarea de a-i convinge pe tineri să se alăture forțelor lor de securitate și nu celor ale AANES. Deși tensiunile sociale din aceste regiuni nu pot fi considerate doar opera oamenilor Damascului, regimul Assad are tot interesul să să exploateze relațiile tensionate ale comunității.
În urma retragerii SUA din regiunile vestice ale AANES, programul de stabilizare al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională din Raqqa urmează să se încheie. Asta va crea noi oportunități pentru Damasc de a intra în Raqqa, unde s-au făcut progrese semnificative pe fronturile umanitare, de infrastructură și de securitate, în ultimii doi ani.
Între timp, în Deir-ez-Zor, Damascul încearcă să exploateze tensiunile dintre Forțele Democratice Siriene (SDF) și triburile arabe locale. Mânia localnicilor este îndreptată în special asupra Consiliului Militar Deir-ez-Zor, legat de SDF, acuzat de corupție și incompetență. Dar, la fel ca regiunile kurde, Deir-ez-Zor s-a confruntat cu o marginalizare istorică din partea Damascului și există o puternică rezistență la revenirea preluării controlului de către Damasc.
Potrivit NI, rămâne de văzut dacă AANES își va putea traduce legitimitatea de facto pentru autonomia de drept la masa negocierilor și depinde în mare măsură de durata și natura angajamentului viitoarei administrații Joe Biden față de această problemă. Suspiciunea publică față de Rusia și Damasc înseamnă că rămâne deschisă o fereastră pentru ca Statele Unite să recâștige sprijinul local prin angajamente politice concrete și eforturi de stabilizare. Dar este doar o chestiune de timp până la următoarea operațiune turcească și, dacă Statele Unite nu pot dovedi acum un angajament reînnoit față de AANES, mîine pot asista la o nouă confruntare regională împotriva Rusiei și a Damascului.
Dacă însă AANES și SDF vor fi capabile să continue să asigure un mediu de securitate relativ calm, incluzând vocile locale în procesul de luare a deciziilor, Damascul cu greu greu va reuși o recucerire pe cale pașnică a zonelor Raqqa, Manbij sau Deir-ez-Zor, în ciuda apropierii trupelor Armatei Arabe Siriene.
