Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, iar la 30 de minute de la debut înregistra schimburi de 3 milioane de lei (628.677 euro).

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, era pe plus cu 0,04%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere tot cu 0,04%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,01%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a înregistrat o apreciere de 0,18%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,47%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,48%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Societatea de Construcţii Napoca (+14,44%), Conted (+5,07%) şi Med Life (+4,91%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile SSIF BRK Financial Group (-3,41%), Romcarbon (-1,64%) şi SIF Muntenia (-1,46%).

Ședința de pe 29 decembrie a fost deschisă în creștere

Bursa de Valori București (BVB) informează că ședința de marți a fost deschisă în creștere pe toți indicii. În plus, la doar 30 de minute de la debut, ședința înregistra schimburi în valoare de 2,13 milioane de lei, respectiv 436.806 euro.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, era pe plus cu 0,37%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,36%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,35%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a înregistrat o apreciere similară.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,04%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,56%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Prebet Aiud (+6,84%), IAR Braşov (+2,18%) şi Nuclearelectrica (+1,95%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Dafora (-5,97%), Biofarm (-1,88%) şi Alro (-1,33%).