Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o depreciere de 0,52%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în coborâre cu 0,52%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere cu 0,52%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a pierdut 0,55%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,55%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 0,66%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Rompetrol Well Services (+5,29%), MedLife (+2,95%) şi Farmaceutica Remedia (+0,81%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Erste Group Bank AG (-2,08%), Alumil Rom Industry (-1,85%) şi Banca Transilvania (-1,75%), notează agerpres.ro.
Ședința de vineri a fost închisă în creștere
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,09%, până la valoarea de 9.660,04 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a câştigat 0,12%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,17%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe minus cu 0,48%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat uşor cu 0,01%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a scăzut cu 1,16%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 13,92 milioane de lei, urmate de titlurile Transgaz, cu 4,22 milioane de lei, şi de cele ale Transelectrica, cu 2,4 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Rompetrol Rafinare, în creştere cu 9,52%, Şantierul Naval Orşova (+9,2%) şi MedLife (+5,45%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Altur (-12,07%), SIF1 Banat-Crişana (-3,15%) şi Erste Group Bank (-2,68%).
Sursă foto: Inquam Photos / Diana Oros