Bursa de Valori București (BVB) informează că ședința de miercuri, 6 ianuarie, a fost deschisă în creștere și că, la jumătate de oră de la începutul tranzacțiilor, valoarea acestora a urcat la 4,63 milioane de lei, respectiv 952.345 de euro.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, era pe plus cu 0,06%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,06%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,11%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a consemnat o apreciere de 0,15%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,07%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,43%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Societatea de Construcţii Napoca (+7,34%), Electromagnetica (+1,79%) şi SIF Banat Crişana (+1,38%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Antibiotice (-0,41%), Fondul Proprietatea (-0,35%) şi Transgaz (-0,35%).
Ședința de marți a fost închisă în scădere
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de marți, indicele BET înregistrând o depreciere de 0,17%. Valoarea tranzacțiilor în a doua ședință de tranzacționare a anului a scăzut față de cea de luni, ajungând la 81,3 milioane de lei.
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 81,37 milioane de lei (16,7 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,17% şi a ajuns la 9.826,75 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 0,16%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a „pierdut” 0,18% din valoare.
În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,24%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o scădere de 0,04%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,10%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondul Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 6,89 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 2,57 milioane de lei, şi de cele ale Banca Transilvania, cu 1,25 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile BERMAS, în creştere cu 9,89%, SSIF BRK Financial Group (+8,64%) şi Condmag (+8,33%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Altur (-5,56%), Mecanica Ceahlău (-3,88%) şi Casa de Bucovina Club de Munte (-3,03%).
Sursă foto: Inquam Photos / Diana Oros