Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor depăşea 3,34 milioane de lei (687.503 euro), după trei sferturi oră de la debutul tranzacţiilor.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,39%, în timp ce indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,38%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a deschis în urcare cu 0,24%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,21% iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, urcase cu 0,34%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era singurul pe minus, cu 0,48%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Prefab (+14,56%), Prebet (+1,91%) şi SIF Oltenia (+1,74%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Condmag (-6,25%), Mecanica Ceahlău (-2,31%) şi Romcarbon (-1,52%).
Ședința de marți a fost deschisă pe roșu
Bursa de valori de la București a deschis pe roșu a doua ședință a acestei săptămâni. În ceea ce privește valoarea tranzacțiilor, rulajul se cifra la 16,11 milioane de lei (3,31 milioane euro) după o oră şi 20 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Scăderea s-a resimțit și în rândul Indicelui principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii. El înregistra o depreciere de 0,57%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere tot cu 0,56%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 0,41%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,06%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,19%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a scăzut cu 0,31%.
În ceea ce privește cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor, potrivit datelor BVB, acestea le înregistrau Erste Group Bank (+4,22%), Impact Developer&Contractor (+2,88%) şi Electroargeş (+2,27%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile COS Târgovişte (-14,07%), Electroputere (-5%) şi Mecanica Ceahlău (-4,41%).
Săptămâna trecută, Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat, 4,126 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 3,24%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 38,21%.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerpres, capitalizarea bursieră a ajuns la 131,143 miliarde de lei, în perioada 2 – 6 noiembrie, de la 127,016 miliarde de lei în săptămâna anterioară.