Potrivit datelor înregistrate de BVB, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,35%, la 8.613,48 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,33%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,22%.
Reperul de randament al fondurilor de investiţii
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,20%, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a câştigat 0,28%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,06%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 10,55 milioane de lei, urmate de cele ale BRD – Groupe Societe Generale, cu 8,25 milioane de lei, şi ale Fondului Proprietatea, cu 6,72 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf, în creştere cu 12,58%, Turism Felix (+7,69%) şi Romcarbon (+3,62%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile SIF1 (-2,22%), Transilvania Broker de Asigurare (-2,01%) şi Alumil (-1,6%).
Prima ședință a acestei săptămâni
Bursa de Valori de la București închide pe verde prima ședință a acestei săptămâni. Potrivit datelor BVB, valoarea totală tranzacţiilor s-a situat, luni, la 18,77 milioane de lei (3,89 milioane de euro).
Datele centralizate mai arată faptul că indicele principal BET s-a apreciat cu 0,41%, la 8.586,12 puncte.
BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,38%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,46%.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,62%, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a câştigat 0,34%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,21%.
În ceea ce privește tranzacțiile efectuate luni, pe Piaţa Reglementată, acţiunile Teraplast au generat tranzacţii în valoare de 3,43 milioane de lei, urmate de cele ale Băncii Transilvania, cu 2,19 milioane de lei, şi ale Erste Group Bank, cu 2,08 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Teraplast, în creştere cu 13,85%, Farmaceutica Remedia (+4,72%) şi Alumil Rom Industry (+3,89%).
De cealaltă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Turism Felix (-9,83%), Electroputere (-9,09%) şi Zentiva (-4%).