BVB a închis în creștere ședința de joi. Tranzacții în valoare de peste 51 de milioane de lei

Bursa de Valori București informează că indicele principal BET s-a apreciat cu 0,90%, până la 10.949,06 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un salt de 0,87%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,75%.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,23%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,55%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,12%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 14,481 milioane de lei, urmate de titlurile Teraplast – cu 5,611 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom (4,436 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab, în creştere cu 14,46%, Grupul Industrial Electrocontact (+14,29%) şi Prebet (+4,56%).

În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Socep (-7,02%), Altur (-3,75%) şi Zentiva (-3,36%).

Ședința de miercuri a fost închisă pe roșu

Bursa de Valori București informează că ședința de miercuri, 24 martie, a fost închisă în scădere. Potrivit informațiilor BVB, valoarea raportată a fost de 45,62 milioane de lei, respectiv 9,332 milioane de euro.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,12%, faţă de ziua anterioară, până la valoarea de 10.851,60 de puncte, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere de 0,13%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,25%.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,08%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,34%, informează BVB.

De asemenea, indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,67%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Teraplast, care au generat schimburi în valoare de 7,101 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania – cu 5,373 milioane de lei şi Fondul Proprietatea – 3,596 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab, în creştere cu 3,87%, Dafora (+3,08%) şi Teraplast (+3,02%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Carbochim (-7,69%), Mecanica Ceahlău (-5,97%) şi Alumil Rom Industry (-4,67%).

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea