Valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de 70 de milioane de lei (15,5 milioane de euro), fiind cu circa 50% peste cea din şedinţa precedentă. Schimburile cu acţiuni au totalizat 68,5 milioane de lei (15,27 milioane de euro), cele cu obligaţiuni s-au cifrat la 56.700 de lei (12.637 de euro), iar tranzacţiile cu certificate au fost de aproximativ 1,1 milioane de lei (246.500 de euro).
Cele mai semnificative tranzacţii au fost realizate cu acţiunile Romgaz (19,35 milioane lei), Banca Transilvania (10,5 milioane lei) şi Electrica (7,8 milioane lei).
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a pierdut 0,77%, indicele BET-FI al SIF-urilor a scăzut cu 1,28%, iar BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o depreciere de 0,79%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,92%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a scăzut cu 0,88%.
AGERPRES