BVB a început în ascensiune și această săptămâni. Ședința de luni a fost închisă pe verde, iar Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,59%, la 10.677,87 de puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat și el cu 0,56%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,40%.
În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,38%.
Același lucru s-a întâmplat și cu indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi. Acesta s-a apreciat cu 0,40%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,28%.
În ceea ce privește tranzacțiile de luni, pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 7,96 milioane de lei, urmate de titlurile Societatea Energetică Electrica, cu 5,67 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica (5,02 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Promateris, în creştere cu 4,05%, AAges (+3,16%) şi Nuclearelectrica (+3,08%).
De cealaltă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Cos Târgovişte (-14,37%), Dafora SA (-7,79%) şi Sinteza SA (-5,69%).
BVB a deschis pe verde ședința de vineri
Și finalul săptămânii trecute a fost oportun pentru BVB. Vineri, Bursa de Valori București a deschis ședința în creștere pe toți indicii, tranzacțiile cifrându-se la peste 3 milioane de lei, respectiv 622.353 euro.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, era pe plus cu 0,40%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere tot cu 0,40%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,41%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a înregistrat o apreciere de 0,43%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,63%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,37%.
Conform datelor Bursei de Valori București, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Prebet (+2,44%), Teraplast (+2,02%) şi Nuclearelectrica (+1,81%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Societatea de Construcţii Napoca (-11,85%), Vrancart (-1,55%) şi Dafora SA (-1,35%).