Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,70% şi a ajuns la 10.073,41 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 0,71%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a „pierdut” 0,51% din valoare.
În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,24%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o scădere de 0,06%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe minus cu 0,18%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondul Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 4,59 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, cu 4,14 milioane de lei, şi de cele ale Romgaz, cu 1,66 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Casa de Bucovina – Club de Munte, în creştere cu 11,8%, Comelf (+11,11%) şi Altur (+8,62%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Bittnet Systems SA Bucureşti (-3,68%), STK Emergent (-3,51%) şi Cemacon (-3,38%).
BVB a încheiat ședința de vineri în creștere
Bursa de la București a terminat săptămâna pe plus. Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 219,7%. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 6,3 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 4,08%.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 303,169 milioane de lei, faţă de 94,827 milioane de lei, în perioada 28 decembrie – 1 ianuarie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 4 ianuarie, când s-au consemnat 152,506 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 5 ianuarie, cu o valoare a tranzacţiilor de 19,491 milioane de lei.
Acţiunile Cemacon au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 122,732 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 14,93%.
În top 3 se mai află Banca Transilvania, cu schimburi de 36,361 milioane lei şi o creştere de 1,11% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile Fondului Proprietatea, cu tranzacţii de 29,560 milioane de lei (5,17%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Bermas (+35%), Societatea de Construcţii Napoca (+20%) şi SSIF BRK Financial Group (15,61%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Artego, care au înregistrat un declin de 5,41%, urmate de cele ale Zentiva (-3,45%) şi ale Şantierului Naval Orşova (-2,67%).