Ședința de azi din cadrul Bursei de Valori București (BVB) a lăsat un gust amar, după ce a indicii au fost în scădere. Comparativ cu ziua de ieri, când valoarea tranzacțiilor era de 38,65 milioane de lei, astăzi a coborât la 30,8 milioane de lei.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,27%, la 8.695,98 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere similară, de 0,27%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,40%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un recul de 0,85%.
Evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi
În ceea ce priveşte indicele care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, BET-NG, acesta s-a depreciat cu 0,15%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,69%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au generat tranzacţii în valoare de 6,22 milioane de lei, urmate de titlurile Nuclearelectrica, cu 4,78 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu 4,42 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroargeş, în creştere cu 4,02%, cele ale Altur (+3,85%) şi Cemacon (+3,23%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Nuclearelectrica (-4,77%), Erste Group Bank (-4,5%) şi Oil Terminal (-2,5%).