Conform cifrelor înregistrate de Bursa de la Bucureşti, ședința de joi a fost închisă cu o valoare totală a tranzacţiilor de 61,264 milioane de lei. De asemenea, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,44%.
La finalul şedinţei de tranzacţionare de joi, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,44%, până la valoarea de 8.874,51 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,41%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus, cu 0,62%, potrivit agerpres.ro
Unde au fost înregistrate cele mai bune evoluţii
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,58%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 1,23%.
De asemenea, indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o creştere de 0,97%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Transgaz au generat tranzacţii în valoare de 13,689 milioane de lei, urmate de Banca Transilvania, cu 9,631 milioane de lei, şi Romgaz – cu 8,013 milioane de lei.
Totodată, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag, în creştere cu 6,25%, Bittnet Systems (+5,07%) şi SIF Moldova (+4,28%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Patria Bank (-3,22%), Dafora (-2,78%) şi Farmaceutica Remedia (-1,87%).
Ședința de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis ședința de miercuri pe verde pentru aproape toți indicii. Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 36,6 milioane de lei, în scădere față de ziua de marți când a înregistrat un rulaj de 43,039 de milioane de lei.
La finalul şedinţei de tranzacţionare de miercuri, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,58%, până la valoarea de 8.835,85 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,57%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus, cu 0,41%, conform datelor publicate pe site-ul BVB..
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,14%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,93%.
În schimb, indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o scădere de 0,34%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 10,82 milioane de lei, urmate de Fondul Proprietatea – cu 8,66 milioane de lei şi Nuclearelectrica, cu 3,92 milioane de lei.
Totodată, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile ProdPlast, în creştere cu 14,57%, IAR Braşov (+6,21%) şi Patria Bank (+2,11%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Artego (-8,57%), Sinteza (-7,2%) şi Dafora (-5,26%).