Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,35%, până la valoarea de 8.733,63 puncte. De asemenea, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,36%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,35%, potrivit agerpres.ro
Evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,15%, indicele SIF-urilor, BET-FI, a scăzut cu 0,63%, în timp ce indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a fost singurul care a închis pe plus cu 0,10%, conform sursei menționate.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 15,54 milioane de lei, urmate de cele OMV Petrom, cu 8,75 milioane de lei, şi ale BRD – Groupe Societe Generale, cu 5,44 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Impact Developer & Contractor, în creştere cu 4,05%, Transelectrica (+2,23%) şi Prebet Aiud (+2,14%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de SIF Hoteluri SA (-6,67%), Rompetrol Well Services (-6,08%) şi Rompetrol Rafinare (-4,76%).
Ședința de joi
Ședința de joi a Bursei de Valori București (BVB) a fost închisă în scădere. Valoarea tranzacțiilor s-a cifrat azi la 54,68 de milioane de lei, aproximativ 11,31 milioane de euro.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,15%, până la valoarea de 8.764,47 puncte.
BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,17%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,05%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,04%, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a pierdut 0,14%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,29%, notează Agerpres.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 13,49 milioane de lei, urmate de cele ale BRD, cu 8,74 milioane de lei, şi ale OMV Petrom, cu 7,13 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Socep, în creştere cu 12,61%, Impact Developer & Contractor (+3,5%) şi Transilvania Broker de Asigurare (+3,27%).
Cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Aerostar (-9,13%), Şantierul Naval Orşova (-5,11%) şi Biofarm (-2,8%).