Capitalizarea bursieră a ajuns la 137,4 miliarde de lei, în perioada 17 – 21 august, de la 138,75 miliarde de lei în săptămâna anterioară, arată datele Bursei de la București, potrivit agerpres.ro

Un rulaj de 136,32 milioane de lei

De asemenea, în această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 136,32 milioane de lei, faţă de 194,67 milioane de lei în perioada 10 – 14 august 2020. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 17 august, când s-au consemnat 39,84 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 18 august, cu o valoare a tranzacţiilor de 11,16 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 35,49 milioane de lei, dar şi o scădere de preţ cu 1,57%. În top 3 se mai află OMV Petrom, cu schimburi de 28,3 milioane lei şi o creştere de 1,52% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile BRD, cu tranzacţii de 17,56 milioane de lei (-2,53%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Dafora (+18,46%), Societatea de Construcţii Napoca (+14,55%) şi Electroputere (+5%).

La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Prodplast, care au înregistrat un declin de 31,36%, urmate de cele ale Teraplast (-23,21%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-6,99%).

Vești bune de la Bursa de Valori București

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 38,819 milioane de lei (8,020 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,27%, până la valoarea de 8.725,12 puncte, o evoluţie similară fiind consemnată şi de BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus, cu 0,14% în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,05%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,01%.

Pe de altă parte, indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o scădere de 0,11%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile BRD au generat tranzacţii în valoare de 12,7 milioane de lei, urmate de cele ale Romgaz, cu 5,17 milioane de lei, şi Banca Transilvania – cu 3,99 milioane de lei.

Totodată, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Dafora, în creştere cu 11,59%, Zentiva (+4,83%) şi Impact Developer & Contractor (+3,45%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-4,05%), Compa (-2,96%) şi Casa de Bucovina-Club de Munte (-1,91%).

Această situație este nu este chiar surprinzătoare mai ales că BVB a deschis în scădere şedinţa dinaintea weekendului, iar la o jumătate de oră de la debut consemna tranzacţii în valoare de 612.696 de lei (126.600 euro).

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o pierdere de 0,09%, până la 8.693,77 puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,09%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,18% din valoare, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat cu 0,11%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,44%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Sphera Franchise Group (+4,48%), Zentiva (3,45%) şi Erste Group Bank AG (+1,03%). Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Compa (-2,96%), SIF Banat Crişana (-1,81%) şi SIF Oltenia (-1,46%).