Creșterile de pe piețele bursiere dezvoltate, aflate la maxime, s-au reflectat și în evoluția bursei de la București în august, iar indicii au trecut pe plus față de sfârșitul anului trecut.
A doua parte a anului se dovedește a fi bună pentru Bursa de Valori București, care a reușit să treacă pe plus cu principalii indici, după ce mai bine de șapte luni a avut o evoluție negative. Astfel, indicele BET, care urmărește evoluția celor mai importante zece acțiuni listate, a ajuns la 7.035 puncte, adică o creștere de 4,62% în august și de 0,45% în primele opt luni. Indicele BET-TR (Total Return), care ia în calcul și dividendele distribuite de cele zece companii, a consemnat un avans de 4,65% în august și a ajuns la un plus de 8,93% față de sfârșitul anului trecut.
Doar BET-XT-TR, indicele societăților din energie se mai apropie de un avans atât de mare, cu o apreciere de 4,92% în august și de 6,88% în primele opt luni. În zona pozitivă a trecut și indicele BET Plus (care urmărește evoluția tuturor acțiunilor listate pe piața principală, cu excepția celor de investiții financiare), după o apreciere de 4,6% în august și 0,85% față de finele anului trecut. Ceilalți indici mai au de recuperat din pierderile aferente primelor opt luni chiar dacă au avut o evoluție pozitivă în august. Astfel, BET-FI (indicele SIF-urilor) a încheiat perioada cu -2,87%, BET-XT (indicele extins) cu -0,47%, iar indicele BET-BK (indicele de benchmark pentru administratorii de fonduri) -1,94%.
Capitalizarea bursieră a companiilor listate pe piața reglementată s-a ridicat la 140,1 miliarde lei la sfârșitul lui august, iar dintre acestea valoarea societăților românești este de 74,7 miliarde lei. Per total, bursa de la noi rămâne atractivă, cu un PER (raportul dintre prețul din piață și profit) de 6,44 puncte, în timp ce DIVY (valoarea dividendelor) de 6,8 puncte. Rămâne în continuare problema lichidității, unde rata pentru întreaga piață reglementată este de 3,83 puncte, iar pentru companiile românești de 7,09 puncte. Valoarea medie zilnică de tranzacționare cu acțiuni a fost de 33,8 milioane lei în primele opt luni, în scădere cu 11,2% față de acceași perioadă a anului trecut.
Campioane la creșteri
Titlurile cele mai tranzacționate în august au fost cele din sectorul intermedierilor financiare și asigurări, unde sunt incluse și SIF-urile și Fondul Proprietatea, cu un total de 269,4 milioane lei, la o capitalizare bursieră de 79,4 miliarde lei, urmate de cele din industria extractivă, cu o valoare de tranzacționare de 64,3 milioane lei la o capitalizare de 23,7 miliarde lei.
Cea mai tranzacționată acțiune listată a fost cea a Băncii Transilvania, cu un total lunar de 92,2 miliarde lei, reprezentând o cincime din lichiditatea lunii august, urmată de cea a SIF Banat Crișana cu 60 milioane lei și o pondere de 13,4%, de Romgaz cu 55,9 milioane lei și 12,5%, BRD – Groupe Societe Generale cu 50,9 milioane lei și 11,4% pondere și de Fondul Proprietatea cu 46,5 milioane lei și 10,4% pondere. Cele cinci titluri însumează două treimi din lichiditatea lunii august, iar aceasta este o altă problemă cu care se confruntă BVB, fiind vorba de un număr foarte restrâns de societăți importante pentru investitori.
Cele mai mari creșteri le întâlnim însă la companii care nu se regăsesc printre cele mai tranzacționate. Cotația Mecanică Fină a urcat cu 82% în august (cu 45% de la începutul anului), ajungând la un preț de închidere a lunii de 9,3 lei. Boromir Prod s-a apreciat cu 45,8% luna trecută și cu 134% de la începutul anului, urcând la 0,299 lei, iar Sinteza a recuperat 25% în august pentru a ajunge la 1,69% după primele opt luni. De asemenea, societatea orădeană UAMT a sărit cu 23,9% luna trecută și a ajuns la 5,07% după prinele opt luni, iar Electroargeș cu 23,07% pentru a ajunge la 92% față de sfârșitul anului trecut.
În condițiile în care piețele internaționale dezvoltate se află la maxime, cu perspective bune pentru perioada următoare, este de așteptat ca și bursa de la noi să urmeze trendul ascendent. Spre sfârșitul anului am putea asista totuși la o oarecare influență a alegerilor parlamentare, care au capacitatea de a destabiliza cotațiile dacă vom avea parte de scandaluri între actorii politici. Deocamdată însă așteptăm revenirea în piață a investitorilor plecați în vacanță, care ar trebui să impulsioneze tranzacționarea în lunile următoare.