Încă nu avem un trend clar la Bursa de Valori București (BVB). Lichiditatea continuă să fie salvată de titlurile Fondului Proprietatea, a cărui cotație nu reușește să depășească nivelul din prima zi de tranzacționare, iar indicii își împart aproape egal zilele de creștere cu cele de scădere. Incertitudinea este menținută de aversiunea încă prezentă la risc a investitorilor, dar și de turbulențele de pe scena politică. Confirmarea unui trend ar putea fi susținută în schimb de menținerea unor macroindicatori pozitivi, PIB-ul pozitiv din ultimul trimestru al 2010 nu este însă suficient.
„În prezent, asistăm la o situație economică negativă pe plan intern, temeri pentru deteriorarea situației la nivel internațional în urma revoltelor din Egipt, temeri asupra unor eventuale corecții pe plan extern, indicii americani aflându-se pe maximele din ultimii doi ani și un orizont de investiție mai mare pentru profilul de investitor în titlurile Fondului Proprietatea“, spune Daniela Ropotă, analist la Intercapital Invest.
Între timp, publicarea rezultatelor preliminare pentru anul trecut continuă. Inclusiv BVB și-a anunțat evoluția de anul trecut, de unde aflăm că societatea a reușit să treacă pe profit operațional și să își micșoreze cheltuielile de personal și funcționare.
Profitul financiar rămâne predominant
Cifra de afaceri netă a BVB a crescut cu 5,4% față de 2009, ajungând până la 13,06 milioane lei, ca rezultat al majorării veniturilor din exploatare cu 6,6%, până la 13,21 milioane lei, și a reducerii cheltuielilor cu 7%, până la 12,9 milioane lei. Astfel, profitul operațional s-a ridicat la 0,3 milioane lei, față de o pierdere de 1,48 milioane lei în 2009, iar profitul net a fost de 5,7 milioane lei, în scădere cu 32,5% față de anul anterior. Scăderea câștigului net a fost cauzată de reducerea rezultatului financiar de la 11,07 milioane lei, în 2009, la 6,19 milioane lei, anul trecut.
„Reducerea rulajelor pe piața acțiunilor în ultima jumătate a anului trecut a determinat, per total, o creștere de doar 5,4% a cifrei de afaceri“ a declarat Valentin Ionescu, director general al BVB.
Activele imobilizate al societății se situau, la finele anului trecut, la 25,4 milioane lei, iar activele circulante, la 64,6 milioane lei, dintre care 63,3 milioane fonduri aflate în casă, conturi bănci și alte investiții financiare pe termen scurt.
Cea mai bună veste este cea referitoare la profitul operațional obținut. Altfel, pentru o bursă de valori este prea bine ca aproape întreg profitul să fie financiar. Lipsa este o consecință directă a numărului foarte limitat de oferte publice inițiale și a numărului redus de emitenți.
Dacă listarea Fondului Proprietatea va fi completată cu vânzarea anunțată a unui pachet de 9,4% din capitalul social al OMV Petrom în lunile următoare, va fi și mai bine pentru bursă și brokeri. Însă nu va fi suficient pentru o dezvoltare a BVB ca piață regională, ci va rămâne în continuare o piață mică.
BVB așteaptă noi titluri pentru a rămâne pe plus
25 februarie 2011, 08:05
Ultima modificare în 25 februarie 2011, 10:05
BVB a reușit să treacă, în 2010, pe profit operațional după pierderea din 2009, însă o revenire semnificativă în acest an necesită mai mult decât listarea Fondului Proprietatea.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Circa 5% dintre acțiunile BRD au fost vândute prin negociere directă
- Cel mai puternic leu din ultimele şase luni
- Cotația petrolului urcă vertiginos în timp ce în Libia continuă protestele
- Preţul aurului a depăşit valoarea record de 1.400 de dolari pe uncie
- Leul s-a apreciat faţă de euro
- Pensiile private își caută randamentul la bursă
- Cotația bumbacului a crescut cu aproape 40% de la începutul anului
- De ce este nevoie de trei monede la nivel mondial
- Acțiunile Azomureș sunt cele mai ieftine de la BVB
- Aprobarea fuziunii BVB-SIBEX, la finele lunii aprilie