Săptămână de creştere pentru acţiunile tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, cu noi valori maxime istorice pentru indicii BET şi BET C, după ce interesul investitorilor s-a mutat de la sectorul societăţilor de investiţii financiare către restul titlurilor.
Indicele principal al bursei, BET, a câştigat aproape cinci procente în săptămâna 29 ianuarie – 2 februarie, echivalentul a jumătate din aprecierea faţă de sfârşitul anului trecut, în timp ce indicele BET FI a câştigat doar 0,6%.
Piaţa de capital de la Bucureşti a trecut pe prima poziţie după randamentul adus faţă de finele anului trecut, dacă avem în vedere pieţele consacrate de capital şi cele zonale. Indicele calculat la Viena pentru BVB, ROTX, a crescut în euro cu peste 14%, locul secund fiind ocupat de indicele bulgăresc SOFIX, cu o creştere de 8,7%, dar acest indice dă semne de oboseală, ultimele cinci şedinţe fiind încheiate în scădere. Comparativ, indicele ceh CTX a câştigat 4,6%, iar cel polonez (PTX), 5,6%; la polul opus avem piaţa rusă (RTX), cu o scădere de 3% şi piaţa de la Budapesta (HTX), cu 6,4%.
Vedeta săptămânii a fost Rompetrol Rafinare, după ce o lungă perioadă acţiunile acestui emitent au fost ocolite de investitori. Şedinţa decisivă a fost cea de marţi, în care agresivitatea cumpărătorilor a determinat trecerea peste rezistenţa de la 10,3 – 10,4 bani şi atingerea unui maxim de 10,7 bani. Şedinţa de vineri a confirmat trendul ascendent, ultima tranzacţie fiind încheiată la maximul săptămânii, 11,6 bani, după ce cu o zi inainte Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a transmis un document care atestă finalizarea perioadei de monitorizare post-privatizare a rafinăriei Petromidia şi recunoaşterea îndeplinirii de către investitor a tuturor obligaţiilor asumate.
O evoluţie foarte bună s-a înregistrat şi pentru acţiunile BRD Groupe Société Générale, care au adus investitorilor un randament de aproape opt procente doar în această săptămână şi de 19% pentru perioada scursă din anul curent. Vineri s-au efectuat tranzacţii la un nou maxim istoric, 22,1 lei/acţiune.
Şi în sectorul farmaceutic trendul a fost ascendent: acţiunile Antibiotice au câştigat 6,59%, iar titlurile Biofarm, 6,6%.
Oltchim a deschis seria de raportări privind datele financiare preliminate pentru anul 2006, după închiderea şedinţei de marţi. Cifra de afaceri a înregistrat o creştere de 20% în termeni nominali, la 1,730 miliarde lei, în timp ce profitul estimat va fi la jumătatea celui din 2005, adică 11 milioane lei. Indicatorii de profitabilitate au continuat să se deprecieze şi în 2006, după ce profitul net înregistrase scădere şi în 2005 cu peste 70 de procente. Investitorii nu au fost influenţaţi de aceste informaţii, ultima tranzacţie cu acţiuni Oltchim din şedinţa următoare (miercuri) fiind încheiată în creştere nesemnificativă, la 0,412 lei. Acţiunile acestui emitent fac parte din grupul celor şase societăţi care au înregistrat deprecierea cursului faţă de finele anului trecut, ca urmare a informaţiilor confuze şi în acest moment privind data de înregistrare pentru exercitarea dreptului de preferinţă în cadrul viitoarei majorări de capital social.