Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o depreciere de 0,44%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,5%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor a coborât cu 0,75%. 

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o apreciere de 1,93%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a 'pierdut' 0,06%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,28%. 

Valoarea totală a schimburilor realizate a fost de 36,61 milioane de lei (8,10 milioane de euro) iar tranzacţiile cu acţiuni au totalizat 35,12 milioane de lei (7,77 milioane de euro). 

Cele mai semnificative schimburi au fost realizate cu acţiunile Fondul Proprietatea (6,97 milioane de lei), Romgaz (5,09 milioane de lei) şi Transelectrica (4,20 milioane de lei). 

AGERPRES