Bursa de valori de la București deschide în forță ședințele acestei săptămâni. Marți, BVB a deschis pe verde ședința, iar după 35 minute de la debutul tranzacţiilor, rulajul se cifra la 828.596 lei (171.395 euro).
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,02%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,03%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,01%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,02%.
Pe de altă parte, indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,10% iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în creştere cu 0,01%.
Cele mai mari creșteri
În ceea ce privește cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor, potrivit datelor BVB, acestea le înregistrau Patria Bank (+7,54%), Vrancart (+1,25%) şi Transgaz (+1,06%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Altur (-1,72%), Digi Communications (-1,43%) şi SIF Transilvania (-1,39%).