BVB închide în scădere ședința de marți. Care au fost cele mai însemnate deprecieri

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la doar 18,69 milioane de lei (3,92 milioane de euro). În ceea ce privește indicele BET, acesta s-a deapreciat și el semnificativ.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 7,81 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, cu 4,02 milioane de lei, şi de cele ale BRD – Groupe Societe Generale, cu 1,19 milioane de lei.

În ceea ce privește cele mai bune evoluţii, acestea au fost înregistrate de acţiunile Electroputere, care s-au apreciat cu 12,5%, Societatea de Construcţii Napoca (+8,47%) şi Uztel (+8,18%).

Pe de altă parte, deprecierile cele mai importante au fost consemnate de titlurile Retrasib (-14,87%), Ves SA (- 12,82%) şi Prebet (-2,14%).

Indicele BET s-a deapreciat

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,06%, la 10.006,05 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 0,05%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,11%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,05%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,09%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,05%.