BVB închide pe roşu şedinţa de joi. Tranzacţii de circa 11 milioane de euro

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o depreciere de 0,63%.

Valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 49,15 milioane de lei (10,86 milioane de euro), din care schimburile cu acţiuni au totalizat peste 46 milioane de lei (10,16 milioane de euro), cele cu obligaţiuni 192 lei (43 euro), iar cu certificate 3,1 milioane de lei (685.779 euro). 

Cele mai semnificative tranzacţii au fost realizate cu acţiunile Fondul Proprietatea (8,97 milioane de lei), Banca Transilvania (7,77 milioane de lei) şi BRD – Groupe Societe Generale (6,16 milioane de lei). 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a pierdut 0,62%, indicele BET-FI al SIF-urilor a coborât cu 1,15%, iar BET-NG, care reuneşte zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o scădere cu 0,93%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,73%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,95%. 

 AGERPRES