BVB, între micșorarea capitalului și fuziune

Propunerea de înjumătățire a capitalului social al BVB va fi principala dezbatere din AGA de la sfârșitul lunii. Bineînțeles, alături de fuziunea cu Sibex, concurentul de la Sibiu.

Bursa de Valori București (BVB) se pregătește de AGA, stabilită pe data de 29 aprilie. O adunare generală ce pare a fi mult mai importantă decât o întrunire periodică pentru a aproba bugetul de venituri și cheltuieli și a numi o persoană ­într-o funcție. Un comunicat al BVB de săptămâna trecută spunea că se va propune și înjumătățirea capitalului social al companiei, de la 76,7 milioane lei, cât este în prezent, până la 38,3 milioane lei.
Nu a fost fundamentată însă în niciun fel propunerea de reducere a capitalului. Iar brokerii, acționari ai BVB, se feresc să comenteze. Surse care preferă să rămână anonime spun că propunerea ar veni din partea unor acționari semnificativi ai bursei, precum Fondul Proprietatea (FP) și Daniel Țepeș. Mai important este însă ce semnifică micșorarea capitalului social.
În primul rând, suma cash care va rezulta din operațiune (în cazul în care va fi aprobată de AGA), de 38,3 milioane lei, este mult prea mică pentru a fi semnificativă. Iar o casă de brokeraj cu probleme financiare va prefera să vândă acțiunile direct în piață, de unde va lua mult mai mult.
În prezent, capitalizarea bursieră se ridică la 337 milioane lei, la un preț de 44 lei pe acțiune. Dacă operațiunea de micșorare a capitalului va avea loc, și valoarea de piață a companiei va scădea în consecință. Iar singurul „beneficiu“ care ar rezulta din ­respectiva micșorare ar fi diminuarea dintre valoarea Sibex și cea a BVB.
Acționarii vor verifica pentru aprobare în cadrul Adunării și fuziunea cu Bursa de la Sibiu, operațiune susținută puternic de Daniel Țepeș. Capitalul social al Sibex este de 33,4 milioane lei, iar capitalizarea, de 55,8 milioane lei. O eventuală paritate a celor două burse ar putea fi făcută mai ușor cu capitaluri sociale de valori relativ egale.
Dacă de susținerea lui Țepeș nu se îndoiește nimeni, putem spune că nici de cea a FP nu ar trebui să ne mirăm. Greg Konieczny, managerul Fondului și persoana care a fost propusă pentru a-l înlocui pe demisionarul Țepeș din Consiliul BVB, a declarat că modelul de administrare a unei investiții are la bază majorarea valorii companiei, nu dividendele. Iar fuziunea cu Sibex ar mări categoric valoarea pe care o are BVB.
Până când vom afla deznodământul din AGA, putem spune cu siguranță că valoarea bursei bucureștene va mai crește odată cu listarea pachetului suplimentar al OMV Petrom, de 9,84% din capitalul social. După ce a fost anunțat consorțiul câștigător al intermedierii, format din Renaissance Capital, BT Securities, Romcapital și EFG Securities, săptămâna trecută a fost stabilit și distribuitorul de retail al acțiunilor, respectiv CEC Bank, capacitatea de distribuție fiind astfel dublată.
Între timp, piața de capital consemnează o ușoară corecție negativă după creșterile de la finele lui martie și începutul lui aprilie. Câștigurile pe indici rămân semnificative pentru perioada scursă de la începutul anului, iar perspectivele sunt relativ pozitive, în ideea că situația internațională se va calma, iar investitorii vor reveni în emergente.