3 iulie 2006. SIF-urile, bancile, SNP si RRC au deschis in crestere. Dupa o ora de tranzactionare, au ajuns la ultimele maxime locale, insa volumele nu sunt inca semnificative. E un moment important pentru a avea o confirmare la inversarea trendului. E nevoie ca aceste niveluri sa fie depasite pe volum. Sa vedem care va fi verdictul pietei. Finalul sedintei: volum 30 milioane lei, BET +2,65%, BET-C +2,57%, BET-FI +5,55%. A patra zi de cresteri pe volum a adus un semnal foarte bun.



4 iulie. Inca o zi verde, BET +2,63, BET-FI +4,16%, cu lichiditate semnificativa, 42 mil. lei. Investitorii au inceput sa intre la cumparare. Suprascrierea mare pe Transelectrica arata ca in piata exista lichiditati importante care asteapta sa fie plasate. Dupa ce vor fi deblocate, o parte din acestea se vor orienta, probabil, spre actiunile din prima linie, desi sunt voci care spun ca randamente interesante trebuie cautate in alta parte. Bancile si SIF-urile (interesante tot prin intermediul plasamentelor la banci) vor fi cautate in continuare.



Oscilatiile mari la care au fost supuse cotatiile SIF-urilor in ultimul timp ma fac sa cred ca nu va exista o perioada de consolidare. Vom avea variatii puternice in continuare, insa de acum pe un trend ascendent. La SIF-uri, preturile urca, trecand usor peste praguri, pe volume bune: SIF5 +4,85% (4.135.000 actiuni), SIF2 +4% (4.467.000 actiuni), TLV +6% (6.693.000 actiuni). De ce avem volatilitate ridicata la BVB? Sunt prea multe variabile in piata de capital romaneasca, prea putini catalizatori (investitori de portofoliu), prea multi actori cu profil speculativ. La BVB, lipsesc actorii cu viziune pe termene foarte lungi (fondurile de pensii), adevarati catalizatori in piete. Din SUA, doua vesti complementare: FED urca dobanda de referinta la 5,25%, in timp ce economia SUA merge cu motoarele turate.


5 iulie. Din 2007, se mentine impozitarea diferentiata: 1% pentru detinerile mai vechi de un an, 16% pentru cele sub un an.




6 iulie. Aprecieri moderate la nivelul pietei: BET 1,58, BET-FI 1,45%.




7 iulie. BET +2%, BET-FI +4,06%. Daca indicele SIF-urilor trece de 42.000 puncte, urmatoarea rezistenta e la 48.000 puncte.


www.ktd.ro