Bursa de Valori București a încheiat ședința de marți pe verde, toți indicii fiind în creștere. Valoarea tranzacțiilor a depășit 37 de milioane de lei, majoritatea fiind tranzacții cu acțiuni. Care sunt cele mai importante evoluții ale acțiunilor companiilor la finalul ședinței de marți.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 37,84 milioane de lei (7,83 milioane de euro), din care 32,53 milioane lei (6,73 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au generat schimburi de 6,78 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, cu 6,07 milioane de lei, şi OMV Petrom, cu 4,95 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza, care s-au apreciat cu 13,51%, Mecanică Fină (+6,82%) şi Prebet (+4,89%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Comcm Constanţa (-12,12%), Prodplast (-9,23%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-8,69%).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,23%, la 8.090,58 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 1,22%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 1,04%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,97%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,88%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,49%.