Dezvoltarea pieței de capital din țara noastră se pregătește de intrarea într-o nouă etapă, dar încă așteaptă aprobarea de către ASF și BNR a primelor modificări operate în regulamentul de tranzacționare și de raportare.
Bursa de Valori București (BVB) trece printr-o perioadă foarte bună datorită ofertelor publice desfășurate. Vânzarea acțiunilor Electrica, tranșa destinată investitorilor mici, a fost suprasubscrisă după trei zile, iar oficialii declară că sunt șanse ca întreaga ofertă să fie subscrisă integral cu câteva zile înainte de închiderea perioadei de cumpărare. Cum și Fondul Proprietatea a vândut un pachet important de la Romgaz, BVB s-a trezit cu o lună cu lichiditate mult peste media obișnuită.
Piața de capital are însă multe alte probleme care trebuie rezolvate. Chiar dacă s-a reușit listarea unor companii mari și importante în ultimul an și jumătate, bursa noastră mai are mult înainte de a trece în etapa piețelor emergente. Iar în primul rând trebuie eliminate barierele identificate în dezvoltarea bursei și la care lucrează toată lumea în prezent, în frunte cu Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB care nici nu are alt obiectiv în mandat în afară de creșterea pieței de capital. Printre modificările efectuate până acum se numără și eliminarea tranzacțiilor în pachete minime de acțiuni (odd lot), ceea ce ar trebui să susțină lichiditatea zilnică. Aici însă va fi nevoie și de aprobarea Băncii Naționale fiind incluse și emisiunile de obligațiuni. „Dintre propunerile pe care le-am făcut către ASF pentru eliminarea barierelor, 90% au fost deja acceptate de Autoritate“, spune Ludwik Sobolewski. Printre propunerile înaintate către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) se numără și publicarea datelor aferente tranzacțiilor imediat după aflarea informațiilor, nu la sfârșitul ședinței. De asemenea, se dorește și scurtarea la minimum a perioadei de suspendare din perioada desfășurării Adunării Generale a Acționarilor (AGA). „Ar trebui ca orice companie listată să poată face raportări și în timpul ședinței, iar acțiunile să nu mai fie suspendate de la tranzacționare“, arată Sobolewski.
Unirea Poștei cu bursa
O altă modificare importantă ar fi micșorarea pieței Deal, care ocupă jumătate din tranzaționarea de acțiuni în prezent. „Valoarea mare a operațiunilor de pe piața Deal este provocată de lichiditatea redusă a pieței principale, dar partea bună este că 93,5% din volum și 67,8% din valoarea sunt tranzacții efectuate la un preț mai mare sau mai mic cu doar 2% față de prețul din piața spot“, spune directorul general al bursei. Mai mult, conform lui Sobolewski, nu număr mare de tranzacții de pe piața Deal se realizează între brokeri. Chiar și așa, piața Deal nu ar trebui să aibe o pondere mai mare de un sfert din piața principală, nivelul mediu al piețelor dezvoltate. Inclusiv vânzarea în lipsă (short selling) urmează să fie permisă la BVB, chit că aceasta nu pare a fi o măsură neapărat pozitivă în cazul în care piața va intra pe trend descendent. De altfel, veștile bune sunt mai mereu însoțite de vești mai puțin bune, cum ar fi și recenta numire a lui Ludwik Sobolewski în poziția de președinte al Consiliului de Administrație al Poștei Române. Este posibil să nu fie o veste negativă, în sensul că nu va fi nicio problemă legată de timpul pe care Ludwik Sobolewski îl are la dispoziție pentru a acoperi funcții importante, dar nu putem să nu ne întrebăm dacă este o idee bună implicarea în conducerea unei instituții paralizată de un sistem învechit, de diferite interese de grup și de necesitatea unei eficientizări care nu pare a mai veni vreodată.
„Probabil voi fi președinte la Poștă doar pentru o perioadă scurtă de timp, adică până la momentul privatizării, care s-ar putea face și prin listare la bursă“, explică Sobolewski. Putem spune că este optimist șeful BVB referitor la termenul de listare a Poștei Române, care are o situație financiară ce o face greu de vândut anul acesta sau anul viitor. Până la listarea Poștei așteptăm „pregătirea pieței secundare de la BVB (piața ATS) pentru listarea IMM-urilor“ și a altor companii de dimensiuni mai reduse, după cum se exprimă directorul general al BVB. Iar acum așteptăm încheierea ofertei publice a Electrica, cu succes sau nu, pentru a avea o imagine mai clară a viitorului imediat. Nu de alta, dar în ciuda semnalelor pozitive pe care le dau oficialii, oferta Electrica suferă la capitolul promovare printre investitorii instituționali și la cel de imagine ca urmare a scandalurilor care o includ (încărcarea facturilor sau infracțiunile directorilor de sucursale).